Romgaz vrea să se retragă din proiectele de exploatare petrolieră pe care le are în Polonia. Acționarii companiei urmează să aprobe, în ședința de la sfârșitul lunii ianuarie 2016, retragerea Societăţii Naţionale de Gaze Naturale Romgaz SA din calitatea de partener în cadrul acordurilor de parteneriat încheiate cu Aurelian Oil and Gas Poland şi Sceptre Oil and Gas pentru desfăşurarea de operaţiuni petroliere în perimetrele Cybinka şi Torzym din Polonia și de acţionar comanditar în cadrul celor două societăţi în comandită simplă Energia Cybinka sp.z.o.o.sp.k şi Energia Torzym sp.z.o.o.sp.k.
Romgaz deține, din 2008, o cotă de 30% în aceste proiecte de explorări petroliere.
Potrivit publicaţiei Petroleum Review, Romgaz purta anul trecut discuţii cu compania americană Horizon General Ltd pentru a-şi vinde participaţia de 30% la cele două perimetre, scrie Agerpres.