Rompetrol Downstream, compania de distribuție a KMG International, care operează o rețea de 165 stații în toată România, deschide 100 de locuri de muncă la nivel național pentru a fi ocupate de tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-25 de ani care părăsesc sistemul de plasament de stat.
Proiectul face parte din strategia de sustenabilitate a Grupului privind reducerea inegalităților, oferirea de condiții de muncă decente și creșterea economică, în conformitate cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă 8 și 10 ale ONU care vizează incluziunea socială și șanse egale pentru grupurile vulnerabile.
„Prin intermediul acestui proiect ne dorim să dăm tinerilor posibilitatea de a deveni membri egali ai societății, să le arătăm că pot învăța și munci, că li se oferă o șansă. Toți tinerii vor beneficia de pregătire completă și de tot sprijinul necesar pentru a deveni membri ai echipei Rompetrol; vor avea venituri constante, asigurări de sănătate și toate beneficiile pe care le oferă un contract de angajare”, declară Gina Cruceru, Director HR, KMG International.
Tinerii care au absolvit liceul, interesați să se angajeze ca lucrători comerciali, bucătari, barista pot aplica trimițând un e-mail la angajari@rompetrol.com pentru a-și exprima interesul. De asemenea, ONG-urile care lucrează cu tinerii din sistemul de stat sau Direcțiile generale locale de asistență socială pot transmite recomandări. În funcție de disponibilitatea locurilor de muncă la nivelul fiecărui județ, candidații vor fi contactați pentru un interviu telefonic.
Lista locurilor de muncă vacante se va actualiza de-a lungul anului la acest link https://locuridemuncastatii.rompetrol.com/rompetrol/statii?per_page=25&page=2 .
La nivelul rețelei de distribuție din România, Rompetrol oferă peste 2600 de locuri de muncă, pentru persoane cu vârste cuprinse între 18 și 71 de ani, dintre care 63% sunt femei.
Ca parte a strategiei de CSR, KMG International sprijină Organizația Umanitara Concordia din Prahova, un ONG care lucrează de peste 30 de ani în comunitățile dezavantajate pentru a ajuta copiii și tinerii să înceapă o nouă viață, oferind educație și formare în case de tip familial, centre de zi și școli.
„Din cauza discriminării, a poziției de start nefavorabile și a prejudecăților puternice, acestor tineri care părăsesc sistemul de plasament de stat le este greu să găsească de lucru și să își câștige existența. Pandemia de coronavirus care a afectat întreaga lume, a afectat și grupurile vulnerabile, venind cu riscuri și mai mari. Rompetrol este acum o șansă pentru ei, de a obține locuri de muncă, independență și stabilitate, iar abordarea lor corporativă, de mare impact sistemic, este de apreciat” , spune Diana Certan, director executiv Organizația Umanitară Concordia.