Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor Petromidia și Vega, companie a KMG International, a înregistrat pierderi de 78,4 milioane dolari în 2024, de 3 ori mai reduse comparativ cu anul precedent. 74% din rezultatul net negativ a fost generat de segmentul de petrochimie.
Cifra de afaceri brută consolidată a fost de 4,9 miliarde de dolari și profitul operațional (EBITDA) de 174 milioane de dolari, potrivit rezultatelor anunțate de companie.
Rezultatele financiare au fost influențate de oprirea planificată pentru revizia generală a rafinăriei Petromidia, în perioada martie – mai 2024, dar și de factori independenți de activitatea companiei, precum volatilitatea crescută a cotațiilor internaționale la țiței și produse rafinate (carburanți, componenți bio, etc.), precizează compania, într-un comunicat.

„Anul trecut a fost unul dificil, în care a trebuit să menținem un nivel operațional ridicat, menit să sprijine cererea internă. Chiar dacă în prima parte a lui 2024 am avut un grad de utilizare a capacității de rafinare scăzut, am reușit să aducem pe piața din România volume consistente, iar pe plan regional am putut susține prezența subsidiarelor Rompetrol, Petromidia fiind un vector de stabilitate în zona Mării Negre”, a declarat Florian Pop, Director General Rompetrol Rafinare.
Rafinăriile Petromidia și Vega au procesat, în 2024, circa 4,9 milioane de materii prime. Împreună, cele două rafinării reprezintă aproape jumătate din capacitatea de rafinare a României. Petromidia beneficiază de fluxuri stabile de materie primă, în principal datorită achizițiilor de țiței kazah realizate cu sprijinul KazMunayGas (KMG).
În 2024, cea mai mare rafinărie din țară a procesat, în proporție covârșitoare, țiței kazah (CPC și KEBCO – Kazakhstan Export Blend Crude Oil), KEBCO fiind sortimentul cel mai utilizat, datorită compoziției care se adaptează cel mai bine configurației rafinăriei. Acest tip de țiței greu este încărcat în terminalul onshore Sheskharis, aflat în portul Novorossiysk, din Marea Neagră, iar transportul este asigurat de Kazmortransflot, compania specializată a KMG. Din totalul produselor obținute de cele două rafinării, dar și de Divizia de Petrochimie, aproximativ două treimi au fost direcționate pe piața internă, compania sprijinind, astfel, atât cererea crescută din zona de retail, cât și dezvoltarea altor industrii conexe – agricultură, logistică, industria alimentară, servicii publice de transport, etc, se prezinmtă în comunicat.
În ceea ce privește exporturile, în 2024, rafinăriile Petromidia, Vega și Divizia de Petrochimie au livrat un total de 1,57 milioane de tone de produse, în valoare de 1,1 miliarde de dolari. Volumul exporturilor s-a redus cu circa 10% față de nivelul din 2023, pe fondul opririi planificate a rafinăriei în perioada martie – mai pentru lucrările de revizie generală, a redirecționării volumelor pentru asigurarea cererii interne, dar și a evoluției pieței de profil în regiune și în plan internațional.
Rompetrol Rafinare a continuat să fie un contribuabil important la bugetul de stat al României, cu aproximativ 1,53 miliarde de dolari în anul 2024. Nivelul a fost în scădere față de valoarea virată în 2023, respectiv peste 1,65 miliarde de dolari (inclusiv taxa de solidaritate pe 2022, în valoare de 126 de milioane de dolari). Contribuția din 2024 a companiei include și cuantumul taxei de solidaritate pentru 2023 și cele 11,3 milioane de dolari, reprezentând taxa pe cifra de afaceri aferentă primelor trei trimestre din anul 2024.
La finalul anului trecut, compania a negociat, cu sindicatul reprezentativ, acordarea unei majorări salariale aplicabilă tuturor angajaților, peste rata inflației prognozate pentru acest an, dar și creșterea altor beneficii. Astfel, compania și-a arătat deschiderea și disponibilitatea de a susține un mediu de lucru competitiv pentru toți salariații, în ciuda contextului economic dificil, se precizează în comunicatul transmis de Rompetrol Rafinare.
Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).