OMV Petrom anunță numirea lui Daniel Turnheim ca membru interimar al Consiliului de Supraveghere, ca urmare a renunțării lui Christoph Trentini la mandatul de membru al Consiliului de Supraveghere al companiei.
Turnheim a fost numit membru interimar al Consiliului de Supraveghere, începând cu data de 1 Ianuarie 2017, până la următoarea Adunare Generală a Acționarilor. A studiat Administrarea Afacerilor în cadrul Universitatii de Studii Economice si Administrarea Afacerilor din Viena. In 2002, s-a alaturat Grupului OMV, unde a ocupat diferite functii de conducere. In perioada Ianuarie 2011 – Decembrie 2012, Daniel Turnheim a fost membru al Directoratului OMV Petrom S.A. si Director Financiar. In perioada Ianuarie 2013 – Iunie 2016 dl. Turnheim a ocupat funcția de Vicepresedinte Senior al Corporate Finance în cadrul OMV AG. Începând cu iulie 2016 deține functia de Vicepresedinte Senior al Corporate Finance & Controlling.