Schimbări la șefia CA Rompetrol Rafinare: Cătălin Dumitru îl înlocuiește pe Zhangulov

Publicat pe Categorii Business, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Schimbări la șefia CA Rompetrol Rafinare: Cătălin Dumitru îl înlocuiește pe Zhangulov

Rompetrol Rafinare a anunțat, printr-un raport transmis BVB, că noul Președinte al Consiliului de Administrație este Cătălin Dumitru, Vicepreședinte al Grupului KMG International. Numirea acestuia, începând cu data de 10 februarie, vine ca urmare a deciziei de renunțare la mandat a lui Azamat Zhangulov, care nu mai face parte din Consiliul de Administrație. Zhangulov a fost promovat în funcția de prim vicepreședinte vânzări și marketing în cadrul KazMunayGas, compania națională de petrol și gaze a statului Kazahstan, acționar unic al KMG International.

catalin-dumitru

Cătălin Dumitru s-a alăturat Grupului din anul 2002, în calitate de Directror Financiar pentru două din companii – Rominserv și Ecomaster. A fost numit  Directorul General Executiv al Dyneff Group în 2008 și începând din 2014, este Vicepreședinte al Grup KMG International. Din noiembrie 2016 este Vicepreședinte senior al grupului. Face parte din CA al Rompetrol Rafinare din aprilie 2016.

Compania anunță totodată și numirea lui Alexey Golovin ca membru interimar al Consiliului de Administrație al companiei, începând cu data de 10 februarie până la următoarea Adunare Generală a Acționarilor. Golovin s-a alăturat Grupului KMG International în noiembrie 2009 în calitate de Director Guvernanță Corporativă. În 2011, a fost numir Director Grup Marketing și Comunicare, iar în 2015 a preluat rolul de Managing Director Startegie Corporativă. Din noiembrie 2016, Golovin este Vicepreședinte Dezvoltare Corporativă și Strategie al Grupului KMG International.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *