Sedință de dezbatere publică online, pe 9 octombrie, privind procesul de reînnoire a autorizației de exploatare pentru Unitatea 2 a CNE Cernavodă

Publicat pe Categorii Flux energetic, Semnal
Prima Pagina Actual Flux energetic Sedință de dezbatere publică online, pe 9 octombrie, privind procesul de reînnoire a autorizației de exploatare pentru Unitatea 2 a CNE Cernavodă
  • În baza evaluărilor și inspecțiilor efectuate, CNCAN a constatat îndeplinirea condiţiilor prevăzute în legislația în vigoare

Nuclearelectrica organizează, în data de 09.10.2020, în intervalul orar 10:00 – 14:00, o ședință de dezbatere publică online privind procesul de reînnoire a autorizației de exploatare pentru Unitatea 2 a CNE Cernavodă.

La sedință vor participa specialiștii CNCAN implicați în reglementarea, controlul și autorizarea instalației nucleare și specialiștii desemnați de solicitantul de autorizație. Cu această ocazie, va fi posibilă adresarea de comentarii, opinii, sugestii, observații legate de acest proces, respectiv de conținutul Rezumatului Raportului de Securitate Nucleara al Unității 2 și al prezentării succinte a activităților de control ale CNCAN pentru această instalație nucleară.

Cele două documente sunt disponibile, spre informarea publicului, pe site-ul Nuclearelectrica: https://www.nuclearelectrica.ro/2020/10/01/sedinta-de-dezbatere-publica-online-privind-procesul-de-reinnoire-a-autorizatiei-de-exploatare-pentru-unitatea-2-a-cne-cernavoda/

Toate părțile interesate pot transmite comentarii, opinii, sugestii, observații, în legătură cu documentele menționate, până la data de 07.10.2020.

În baza evaluărilor și inspecțiilor efectuate, CNCAN a constatat îndeplinirea condiţiilor prevăzute în legislația în vigoare, fiind îndeplinite condițiile pentru reînnoirea autorizației de exploatare pentru Unitatea 2 a CNE Cernavodă. Verificările efectuate de CNCAN au inclus atât documentația transmisă în cursul anului 2020 pentru susținerea cererii de reautorizare, cât și verificările efectuate în mod continuu de la ultima reautorizare a Unității 2 din 2013.

Societatea Națională „Nuclearelectrica” a transmis la CNCAN cererea pentru reînnoirea Autorizației de exploatare pentru Unitatea 2 de la CNE Cernavodă, pentru activități în domeniul nuclear de funcționare, întreținere, reparare, modificare, inclusiv modernizare și retehnologizare, care se efectuează atât în funcționare, cât și în opririle planificate și neplanificate. CNE Cernavodă îndeplinește toate cerințele legale și toate condițiile pentru reînnoirea Autorizației de exploatare pentru Unitatea 2 și se angajează să mențină, să revizuiască periodic și să îmbunătățească securitatea nucleară a centralei, ținând cont de standardele international aplicabile domeniului nuclear și rezultatele noi ale activităților de cercetare-dezvoltare în domeniul nuclear, se precizează în Raportul de securitate nucleară.

CNCAN supraveghează continuu exploatarea în siguranță a Unităților CNE Cernavodă și conformitatea cu cerințele din reglementări, autorizațiile în vigoare și limitele și condițiile tehnice de operare, se precizează în documentul pus la dispoziția publicului.

În perioada martie 2019 – iunie 2020, s-a derulat prima evaluare specifică pentru Unitatea 2 de la CNE Cernavodă, verificarea independentă sistematică a tuturor aspectelor importante legate de proiectarea și operarea Unității 2 fiind efectuată de o organizație externă, firma Kinetrics Nuclear Romania SRL. 

În urma analizei CNE Cernavodă a rezultatelor evaluării Unității 2 s-au stabilit îmbunătățirile care pot fi aduse pentru a spori securitatea nucleară a centralei. Rezultatele primei Revizuiri Periodice a Securității Nucleare realizată pentru Unitatea 2 de la CNE Cernavodă confirmă faptul că centrala este exploatată în condiții de siguranță, iar CNE Cernavodă întreprinde toate măsurile practicabile în scopul atingerii unui nivel de securitate nucleară cât mai apropiat de cel impus de standardele curente, se precizează în Raportul publicat pe site-urile SNN și CNCAN.

Unitatea 2 de la CNE Cernavodă este în etapa de exploatare comercială de la 1 noiembrie 2007. Strategia SNN privind exploatarea pe termen lung a U2 consideră două cicluri de operare pentru acest obiectiv, care sunt susținute prin activități de management al îmbătrânirii și prin retehnologizarea instalației nucleare, astfel încât durata estimată a perioadei de exploatare a instalației nucleare este până în noiembrie 2072. Reprezentanții SNN subliniază impactul nesemnificativ asupra mediului demonstrat în cei aproximativ 24 de ani de funcționare a Unității 1 și aproximativ 13 ani de funcționare a Unității 2. Rolul energiei nucleare ca sursa curata de energie electrica a fost evidentiat si prin rapoartele elaborate in cadrul Uniunii Europene, care argumenteaza contributia importanta a energiei nucleare in asigurarea independentei energetice, precum si in indeplinirea obiectivelor de decarbonizare (Raportul Intergovernmental Panel on Climate Change 2019, NEA/OCDE „Energia nucleara intr-un sistem energetic curat”, 2019, Comunicarea Comisiei Europene „O planeta curata pentru toti”, 2018), in special recunoasterea faptului ca energia nucleara poate fi considerata un factor care contribuie la obiectivele de atenuare a climei datorita producerii emisiilor de sera aproape de zero in faza de generare. La nivelul Uniunii Europene, energia nucleara furnizeaza in prezent aproximativ 50% din energia electrica cu emisii reduse de dioxid de carbon. Previziunile Comisiei Europene apreciaza ca ponderea nucleara in 2050 este estimata la 12-15% in toate scenariile avute in vedere. Energia nucleara poate avea un efect invers asupra incalzirii globale, intrucat se estimeaza ca nevoile de energie vor creste.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *