Selecție pe repede înainte! Comisiile parlamentare de specialitate au ales pe Henorel Soreață să fie Vicepreședinte ANRE

Publicat pe Categorii Esential
Prima Pagina Actual Esential Selecție pe repede înainte! Comisiile parlamentare de specialitate au ales pe Henorel Soreață să fie Vicepreședinte ANRE

Teodor Atanasiu şi Ramiro Angelescu, aleși membri în Comitetul de Reglementare al ANRE

Președintele ANRE, Niculae Havrileț, la Conferința InvesTenergy: “Aşteptăm să ne sosească şi ceilalţi trei colegi”.

Henorel Soreaţă este propus Vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE, iar Teodor Atanasiu şi Ramiro Angelescu –  membri în Comitetul de Reglementare.

Comisia reunite de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor şi Comisia economică, de industrii şi servicii a Senatului au ales, în cursul diminetii de astăzi, 11 mai, doi noi membri ai Comitetului de Reglementare  și un Vicepreședinte al ANRE. De data aceasta nu au mai fost audieri publice, s-a făcut o selecție rapidă, potrivit unor surse parlamentare. Reamintim că au mai fost două runde de încercări nereușite pe parcursul a 2 ani. Cei trei au fost aleşi dintr-o listă de 11 candidaţi.

Soreaţă este director general în cadrul ANRE, Teodor Atanasiu a fost propus de PNL şi Ramiro Angelescu este fost director de vânzări al grupului Electrica.

Prezent la Conferința InvesTenergy, preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, a declarat:”Este atributul Parlamentului să stabilească membrii Comitetului de Reglementare al ANRE şi din acest punct de vedere nu pot să comentez. M-ar bucura să fie completat Comitetul de Reglementare, după trei ani în care am activat la minimul necesar pentru a avea cvorum. Aşteptăm să ne sosească şi ceilalţi trei colegi. Acum suntem patru, deci practic la limita cvorumului, niciun membru al comitetului nu poate să se îmbolnăvească, nu poate să lipsească din ţară. A fost greu în ultimii trei ani. Dar ne aşteptăm să avem completat comitetul cu oameni care sper să aibă competenţa necesară pentru a reglementa”.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*