Siemens, afaceri de peste un miliard lei în România în 2018. Cristian Secoșan, CEO: Vedem potenţial de dezvoltare în toate domeniile noastre de activitate, sub impactul digitalizării și creșterii investițiilor

Publicat pe Categorii Business, Esential, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Siemens, afaceri de peste un miliard lei în România în 2018. Cristian Secoșan, CEO: Vedem potenţial de dezvoltare în toate domeniile noastre de activitate, sub impactul digitalizării și creșterii investițiilor
  • Siemens a livrat prima unitate de stocare a energiei electrice din România, de 1 MW, amplasată de EDP Renovables la Cobadin, în Dobrogea. “În ce privește stocarea, am purtat discuții cu companii de transport și distribuție, deținători de capacități de producție. Am vorbit cu toată lumea. Interesul este nelimitat: transport, distribuție, clădiri ”, a afirmat Secoșan

Siemens este prezentă, cu livrare de echipamente și servicii aferente, în mai toate proiectele din zona de transport și distribuție energie. Despre proiectele prevăzute în proiectul Strategiei Energetice, Secoșan spune că sunt importante și trebuie realizate.

Afacerile din România ale Siemens au înregistrat o evoluţie sustenabilă în 2018. Potrivit lui Titus Loew, CFO, cifra de afaceri cumulată a companiilor Siemens prezente pe plan local a fost de peste un miliard de lei, în creștere cu peste 22%, în anul fiscal 2018, comparativ cu anul financiar precedent. Se estimează că anul fiscal 2019 va fi unul normal, în linie cu 2018.

Potrivit reprezentanților Siemens, majorarea a fost determinată preponderent de dinamica crescută a investiţiilor în infrastructură energetică şi feroviară, dar şi de rezultatele solide din sectorul automatizărilor industriale şi din domeniul echipamentelor medicale.

„2018 a fost marcat de finalizarea unor proiecte importante, dar şi de câştigarea unor contracte noi, inclusiv în Republica Moldova. În continuare, vedem potenţial de dezvoltare în toate domeniile noastre de activitate, în principal sub impactul a două mari tendinţe. În primul rând, creșterea gradului de digitalizare, care determină o schimbare a modelelor de afaceri și creează necesitatea adaptării rapide în toate sectoarele economice. Un exemplu este producţia, unde discutăm deja de câţiva ani de o nouă revoluție industrială. Al doilea factor de dezvoltare este evoluţia pozitivă resimţită în ultimii ani în domeniul investiţiilor în infrastructură feroviară şi energetică, sectoare vitale pentru o dezvoltare sustenabilă a României”, a declarat Cristian Secoşan, CEO Siemens România şi Republica Moldova, într-o întâlnire cu presa.

Digitalizarea este în cap de listă pe agenda companiilor, inclusiv pe agenda Siemens, a subliniat Secoșan. Printre proiectele la a căror realizare şi-a adus contribuţia compania Siemens anul trecut se numără modernizarea şi construcţia de staţii de transformare, inclusiv 14 unităţi în Republica Moldova. Proiectul din Republica Moldova este printre cele mai mari derulate de Siemens, cu finanțare BERD. De asemenea, compania a livrat soluţii de digitalizare şi automatizări industriale pentru o serie de proiecte şi a contribuit la dotarea mai multor clădiri de birouri cu sisteme inteligente de management.

Siemens este compania care a livrat prima unitate de stocare a energiei electrice din România, de 1 MW, amplasată de EDP Renovables la Cobadin, în Dobrogea. “În ce privește stocarea, am purtat discuții cu companii de transport și distribuție, deținători de capacități de producție. Am vorbit cu toată lumea. Interesul este nelimitat: transport, distribuție, clădiri”, a afirmat Secoșan.

Siemens este prezentă, cu livrare de echipamente și servicii aferente, în mai toate proiectele din zona de transport și distribuție energie. Despre proiectele prevăzute în proiectul Strategiei Energetice, Secoșan spune că sunt importante și trebuie realizate. El a apreciat că s-au schimbat condițiile ceea ce face ca unele proiecte să fie mai fezabile.

În ceea ce priveşte centrele de cercetare-dezvoltare din România, compania a continuat să dezvolte operaţiunile, una dintre direcţii fiind formarea unei echipe dedicate securităţii cibernetice în Bucureşti.

Şi numărul angajaţilor Siemens a înregistrat o creştere uşoară, depăşind 2.200 de persoane, la 30 septembrie 2018. „Resursele umane sunt cel mai de preţ activ al unei companii, iar în ultimii ani au reprezentat şi un important resort de dezvoltare al României. Sectorul IT, de exemplu, a atras şi continuă să atragă jucători din întreaga lume, iar România se poziţionează deja ca un pol al cercetării-dezvoltării în regiune. Este o mare şansă şi este datoria noastră să încercăm să dezvoltăm aceste talente”, a adăugat Cristian Secoşan.

Siemens este o companie foarte inovativă, a a ocupat primul loc l la numărul de patente înregistrare, respectiv 2.500 în 2018.

Pe lângă programele de training ale propriilor angajaţi, Siemens România a avut de-a lungul anilor circa 1.600 de studenţii în diferite programe de practică şi internship. Printre cele mai noi proiecte de dezvoltare dedicate tinerilor studenţi se numără un program de practică în domeniul Inteligenţei Artificiale, organizat în Braşov. De asemenea, companiile Siemens au donat echipamente şi software cu o valoare totală de peste 300.000 euro pentru dotarea mai multor laboratoare în mari centre universitare din România şi Republica Moldova.

Cu o istorie locală de 114 ani, Siemens deţine în România patru fabrici, în Sibiu şi Buziaş, şi patru centre de cercetare-dezvoltare, în Bucureşti, Braşov şi Cluj-Napoca. Compania a deschis primul birou din România în 1905, sub denumirea „Societatea Româna de Electricitate – Siemens Schuckert Societate Anonimă”.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *