Potrivit unui sondaj realizat la nivel european de către E.ON, 34% dintre români vor să investească în soluţii de reabilitare energetică pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a locuinţei. Pe de altă parte, 16% dintre cei chestionaţi au recunoscut că ar fi mai degrabă tentaţi să îşi schimbe mobilierul din casă cu unul elegant, în vreme ce 11% şi-ar cumpăra fără să clipească aparatură electronică high-tech. Vechea preocupare a românilor de a-şi extinde spaţiul de locuit se regăseşte şi ea în sondajul menţionat, 10% dintre respondenţi afirmând că fix asta ar face cu banii, în frumoasa ipoteză că ar dispune de ei.
Foto: Casa solară EFdeN
Lideri în ceea ce privește preferinţa pentru investițiile în eficiența energetică sunt maghiarii. Mai mult de jumătate din cei intervievaţi (51%) au declarat că ar investi în măsuri de economisire a energiei, în timp ce doar 18% ar prefera să-și redecoreze casele. Și în Italia există o preferință pentru conservarea energiei, 37% dintre respondenţii de aici afirmând că ar investi banii în astfel de proiecte fără să ezite. În Marea Britanie, rezultatul a fost unul deosebit, deoarece pentru cei de aici nici conservarea energiei, nici mobilierul de bun gust nu sunt importante. Astfel că 21% au declarat că şi-ar dori mult mai mult spațiu și ar cheltui banii pe o anexă a gospodăriei.
Aceste rezultate fac parte din sondajul „Living in Europe”, în cadrul căruia E.ON și Kantar EMNID au chestionat aproximativ 8 000 de persoane în Germania, Marea Britanie, Italia, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia și Ungaria în decembrie 2016.