Spania a lansat un plan ambițios prin care va încerca schimbarea în întregime a sistemului său electric până în 2050 și decarbonizarea completă a economiei, relatează The Guardian
Planul de înlocuire totală a energiei tradiționale cu energia obținută din surse regenerabile se bazează pe oferirea unor stimulente de natură economică investitorilor, dar și pe politici de compensație pentru cei care trebuie să facă tranziția pe piața muncii dintr-un sector al pieței în altul, Până în 2020, emisiile de gaze cu efect de seră vor fi reduse cu 90% față de nivelurile din 1990, în baza proiectului de lege privind schimbările climatice și de tranziție energetică în Spania, scrie Hotnews.ro
Guvernul Spaniei se angajează să instaleze în fiecare an cel puțin 3000 MW de capacitate de energie eoliană și solară în următorii 10 ani. Vor fi interzise acordarea de noi licențe pentru exploatarea de combustibil fosil, exploatarea hidrocarburilor și a puțurilor de fracturare, iar o cincime din bugetul de stat va fi rezervată măsurilor care pot atenua schimbările climatice. Christiana Figueres, fost secretar executiv al Convenției-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), a salutat proiectul spaniol drept ,,un excelent exemplu al acordului de la Paris”.