Statele membre UE susțin Directiva Gazelor Naturale

Publicat pe Categorii Flux energetic, Stiri externe
Prima Pagina Actual Flux energetic Statele membre UE susțin Directiva Gazelor Naturale

Președinția României la Consiliul Uniunii Europene a făcut un nou pas important pentru adoptarea Directivei Gazelor. Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre a aprobat acordul provizoriu obținut de președinția română a Consiliului Uniunii Europene cu Parlamentul European, comunică Ministerul Energiei.

Următorul pas pentru adoptarea Directivei Gazelor naturale este votul în Parlamentul European.

“Sunt foarte mulțumit că am ajuns la un acord atât de repede. Acest acord elimină o lacuna din cadrul legislativ al UE în domeniul energiei și va garanta o aplicare coerentă a normelor Uniunii Energetice în întreaga UE. Obținerea celor două acorduri politice consecutive ne apropie de momentul adoptării Directivei Gazelor și închiderii acestui dosar sub Președinția română” a declarat Anton Anton, ministrul Energiei.

Potrivit Ministerului Energiei, revizuirea directivei privind Gazele Naturale este extrem de importantă pentru consolidarea securității energetice a Uniunii Europene. Președinția României la Consiliul UE a avut un rol crucial în aceste negocieri care aduc garanții că regulile Uniunii Energetice se vor aplica și în cazul  conductelor de gaze către și din țările terțe. Acest dosar se află în discuții la nivel european de peste un an. Modificarea directivei a fost propusă de Comisia Europeană în noiembrie 2017, Parlamentul European adoptându-și poziția cu privire la dosar în aprilie 2018. Consiliul UE, sub Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, a ajuns la o poziție comună pe data de 8 februarie 2019.

Modificarea directivei privind Gazele Naturale va face cadrul juridic al Uniunii Europene aplicabil în egală măsură pe tot teritoriul UE, va spori transparența și va asigura certitudinea juridică atât pentru investitorii în infrastructura de gaz, cât și pentru utilizatorii rețelelor, se precizează în comunicatul transmis de Ministerul Energiei.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*