Strategie de management prudentă la Transelectrica. Marius-Dănuț Carașol, Președinte Directorat: Profitul realizat în primele 6 luni ne asigură garanția preluării unor eventuale șocuri din anul 2019

Publicat pe Categorii Business, Semnal
Prima Pagina Actual Semnal Strategie de management prudentă la Transelectrica. Marius-Dănuț Carașol, Președinte Directorat: Profitul realizat în primele 6 luni ne asigură garanția preluării unor eventuale șocuri din anul 2019
  • Impactul de 16 milioane lei, generat din majorarea taxei pe cifra de afaceri a companiilor din energie de la 0,1% la 2%, a fost anticipat și atenuat de creșterea cu 9% a veniturilor din transport și alte activități pe piața de energie

Astfel, CNTEE Transelectrica a obținut în semestrul 1 al anului 2019 un profit brut de 35 de milioane de lei, în condițiile unui profit brut anual bugetat de 20 de milioane de lei, comunică reprezentanții companiei.

Impactul modificărilor legislative ale anului 2019 privind companiile din sectorul energetice a fost amortizat cu succes în profitul obținut de CNTEE Transelectrica SA în primul semestru, prin implementarea unei strategii de management prudente și sustenabile, se precizează într-un comunicat transmis de Transelectrica.

În Semestrul 1 al anului 2019, Transelectrica a înregistrat o îmbunătățire din punct de vedere al profitabilității cu profit permis, comparativ cu Semestrul 1 al anului 2018. Astfel, pe zona principală a activităților de bază – transport și dispecerizare SEN – în semestrul 1 2019, Compania a obținut rezultate financiare mai bune comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, profitul EBIT înregistrând o creștere de 23%.

”Elementul central al exercițiului financiar aferent primului semestru al anului 2019 este capacitatea de a planifica prudent și profesionist activitatea Companiei. Într-un context legislativ în care se simt primele efecte ale unor acte normative care ne reglementează activitatea, cum ar fi OUG 114/2018, estimările echipei de management a Transelectrica au anticipat o definire corectă a elementelor de cost. Impactul de peste 16 milioane de lei, generat din majorarea taxei pe cifra de afaceri a companiilor din energie de la 0,1% la 2%, a fost anticipat și atenuat de creșterea cu 9% a veniturilor din transport și alte activități pe piața de energie. De asemenea, a fost gestionat corespunzător echilibrul între prognoză și realizat, atât a nivelului fizic, cât și al costurilor cu achiziția CPT, situându-ne sub limita bugetată a valorilor alocate pentru S1 2019. Altfel spus, deși au fost costuri mari pe piața de energie, am refăcut echilibrul ajustând nevoile fizice, printr-o bună gestionare a mentenanței instalațiilor și a investițiilor”, a declarat Marius-Dănuț Carașol, președintele Directoratului CNTEE Transelectrica.

Comparativ cu aceeași perioadă a ultimilor trei ani, în Semestrul I al anului 2019 s-a înregistrat cea mai mare valoare a investițiilor realizate, raportat la sumele bugetate, respectiv 85,8 milioane de lei.

În zona activităților cu profit zero, în Semestrul 1 din 2019, veniturile Companiei din serviciile de sistem tehnologice au fost mai mici comparativ cu cheltuielile privind achiziția serviciilor tehnologice realizate.

”Deși am înregistrat o creștere a veniturilor din transport, am resimțit o scădere a veniturilor din serviciile tehnologice de sistem, ca urmare a diminuării tarifului aprobat de ANRE pentru aceste servicii, comparativ cu anul 2018. Aplicând o strategie prudentă am realizat în primul trimestru al anului 2019 un profit brut de 40 de milioane de lei, iar în semestrul I un profit brut de 35 milioane de lei, în condițiile unui profit brut bugetat pentru anul 2019 de 20 de milioane de lei. Chiar și în acest context, în care profitul realizat în primele 6 luni ne asigură garanția preluării unor eventuale șocuri din anul 2019, manifestăm în continuare prudență și responsabilitate în ceea ce privește atingerea obiectivelor, astfel încât la sfârșitul anului așteptările investitorilor să fie satisfăcute”, a explicat președintele Directoratului CNTEE Transelectrica.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*