Surse Reuters: Exxon Mobil accelerează vânzarea de active. Inclusiv din România

Publicat pe Categorii Flux energetic, Investitii / Tranzactii, Stiri externe
Prima Pagina Actual Flux energetic Surse Reuters: Exxon Mobil accelerează vânzarea de active. Inclusiv din România

Exxon Mobil accelerează cea mai mare vânzare de active din ultimele decenii, implementând planuri ce prevăd renunţarea la zăcăminte de gaze şi ţiţei în valoare de până la 25 de miliarde de dolari în Europa, Asia şi Africa, pentru a se concentra pe proiecte majore pe piaţa internă şi externă, scrie Reuters, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Gigantul American a pregătit o listă extinsă de active, din cel puţin 11 ţări, pe care intenţionează să le vândă, depăşind actuala ţintă de a obţine 15 miliarde de dolari din vânzarea acestora până în 2021, susţin sursele Reuters.

Informații obținute de Reuters despre planul Exxon:

  • să renunţe la operaţiunile sale upstream de petrol şi gaze naturale din Europa, unde este prezentă de peste 120 de ani. Va ieși astfel din zona britanică a Mării Nordului, Germania şi România (o participație de 50% din Neptun Deep în Marea Neagră, ce valorează  aproximativ 250 de milioane de dolari)și va rămâne cu producţia din Olanda
  • va reduce semnificativ operaţiunile din sud-estul Asiei, în urma vânzării activelor din Indonezia şi Malaezia
  • să vândă afacerile din Ciad, Guineea Ecuatorială, precum şi o parte din activele din Nigeria

Exxon  „nu comentează asupra zvonurilor sau a speculaţiilor de pe pieţe”.

Citiți mai multe: https://www.reuters.com/article/us-exxon-mobil-m-a-exclusive/exclusive-exxon-steps-up-assets-sales-with-sweeping-25-billion-plan-idUSKBN1XV1Q9


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *