- Ministrul Virgil Popescu: Investitorii au luat act de interdicția de a demola centrala veche pe bază de cărbune și vor construi una nouă, pe terenul liber din incinta Termocentralei de la Mintia
- Pollyanna Hangan, deputat USR, îi cere explicații ministrului Energiei: Mass Group Holding este, de fapt, un offshore înregistrat într-un paradis fiscal, implicată în litigii cu companii din Turcia și Olanda?
Termocentrala Mintia, deținută de Complexului Energetic Hunedoara, a fost vândută. Administratorul judiciar al CEH, Expert Insolvență SRL, a anunțat vânzarea prin licitație publică a termocentralei către Mass Global Energy Rom, parte a Mass Group Holding, un important producător global de energie care deține capacități de peste 8500 MW. La cea de-a patra licitație, care a avut loc astăzi, 26 august 2022, s-a prezentat un singur ofertant, respectiv reprezentantul MASS Global Energy Rom, companie înființată în luna martie 2022, special pentru această achiziție.
Potrivit Expert Insolvență SRL, tranzacția în valoare de 91.236.832, EURO, exclusiv TVA, este una dintre cele mai mari tranzacții din insolvență din ultimii ani din România. MASS trebuie să plătească banii în 120 de zile.
„Am încercat să oferim industriei energetice din România o șansă de însănătoșire, mai ales în contextul economic actual și ne bucurăm că am reușit să atragem un investitor major în această licitație, la doar patru luni de la punerea în vânzare, investitor care are capacitatea de a moderniza și dezvolta mai departe centrala Mintia, un activ de importanță națională strategică. Astfel, Mintia va rămâne pe harta energetică a României și în același timp va trece, în următorii ani, printr-un proces complex transformare ce implică investiții de peste 1 miliard de euro”, a precizat Emil Gros, Asociat Coordonator, Expert Insolvență SPRL, administratorul judiciar al Complexul Energetic Hunedoara SA.
Mass Global Energy Rom are obligația ca, până la 31 decembrie 2026, să finalizeze investiția de realizare a unei capacități energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MWH, din care minimum 800 MWH în bandă pe gaz și energie regenerabilă.
Ministrul Virgil Popescu: Investitorii au luat act de interdicția de a demola centrala veche pe bază de cărbune și vor construi una nouă, pe terenul liber din incinta Termocentralei de la Mintia
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat: “O nouă promisiune dusă la îndeplinire! Se vor face investiții în Centrala de la Mintia! Centrala termoelectrică Mintia a fost cumpărată cu 91 milioane EUR de Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, în cadrul unei licitației publice.
Ministerul Energiei, în calitate de acționar, a impus anumite condiții investitorului cu scopul de a relansa producția de energie în Mintia. Astfel, cumpărătorul, Mass Global Energy Rom are obligația ca până la 31 decembrie 2026 să finalizeze investiția de realizare a unei capacități energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MWH, din care minimum 800 MWH în bandă pe gaz și energie regenerabilă. Demararea investițiilor va fi posibilă după acordarea de către autorități a avizelor și autorizațiilor necesare.
Investitorii au luat act de interdicția de a demola centrala veche pe bază de cărbune și vor construi una nouă, pe terenul liber din incinta Termocentralei de la Mintia. Se vor face investiții în următorii ani în valoare de peste 1 miliard de euro în dezvoltarea capacității de producție și în același timp adaptarea la noile standarde europene pentru trecerea la producția de energie electrică din surse regenerabile”.
Pollyanna Hangan, deputat USR, îi cere explicații ministrului Energiei: Este MASS Energy un offshore înregistrat în Insulele Cayman?
Anunțul făcut de Guvern privind vânzarea Mintia este optimist cu privire la viitorul Mintia, spune deputatul USR Pollyanna Hangan.
Aceasta susține că firma care a cumpărat termocentrala a fost înființată în România în luna martie anul acesta, special pentru Mintia, holdingul are acționari din Orientul Mijlociu, cu filiale în Iordania și Irak și a achitat, vineri, garanția de 10 milioane de euro. Celelalte 80 de milioane de euro trebuie achitate în 120 de zile.
“Ar fi motive de bucurie. Dar din căutările pe internet nu au rezultat doar informații pozitive despre companie. Google îmi arată că MASS Energy este de fapt un offshore înregistrat în Insulele Cayman iar pe offshorealert.com apare că ar fi în litigiu cu două firme, una din Turcia cealaltă din Olanda, împreună cu acționarul majoritar Ahmad Ismail Saleh Nanakaly Informația este de acum doi ani, iar plângerile celor două companii au fost înregistrate la Curtea Supremă din Insulele Cayman, un paradis fiscal”, prezintă Pollyanna Hangan.
Aceasta îi cere ministrului Energiei, Virgil Popsecu, să explice această vânzare.
Holdingul este de fapt un offshore înregistrat într-un paradis fiscal?
Este adevărat că firma are două Litigii cu companii din Turcia și Olanda?
Dacă da, cum s-au finalizat litigiile?
Cum s-a asigurat România de bonitatea acestei companii?
Peste 120 de zile vom afla oricum dacă această vânzare este una dintre cele mai importante tranzacții din istoria sectorului energetic românesc sau una dintre cele mai mai mari păcăleli, precizează Hangan.
Cine este Mass Group Holding?
Cu sediul în Iordania, compania își concentrează activitățile pe generarea de energie electrică, producția de ciment și producție de fier și oțel. deține centrale care generează 7100 MW.
Potrivit termene.ro, Mass Global Energy Rom SRL a fost înființată în România în martie 2022. Cetățeanul iordanian Esmaeal Ahmad Saleh este asociat cu 78%.