Termocentrala Mintia va fi preluată de Consiliul Judeţean Hunedoara. Dăncilă: Vom discuta luni la Guvern sa adoptăm o ordonanţă de urgenţă; zona poate fi ajutată cu fonduri europene

Publicat pe Categorii Esential, Minerit, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Termocentrala Mintia va fi preluată de Consiliul Judeţean Hunedoara. Dăncilă: Vom discuta luni la Guvern sa adoptăm o ordonanţă de urgenţă; zona poate fi ajutată cu fonduri europene

Guvernul ia in calcul ca Termocentrala Mintia, ce apartine Complexului Energetic Hunedoara, sa fie preluată de Consiliul Judeţean Hunedoara. Iar Termocentrala Paroşeni va primi autorizaţia integrată de mediu saptamana viitoare, potrivit oficialilor Ministerului Energiei.

Sursa foto: Guvernul Romaniei (site)

Premierul Viorica Dăncilă s-a intalnit cu reprezentanții conducerii și liderii de sindicat ai CEH Paroșeni. Aceasta a fost intampinata de angajatii termocentralei cu pâine și sare, dupa cum reiese din fotografiile postate pe site-ul Guvernului. Din delegatia guvernamentala au facut parte ministrul Finanţelor  Eugen Teodorovici, ministrul Muncii Marius Budăi şi secretarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vişan.

Sursa foto: Guvernul Romaniei (site)

“Am căutat soluţii pentru a răspunde nevoilor, la ora actuală, la Paroşeni şi la Mintia, la problemele energetice din zonă. Am venit împreună cu secretarul de stat Vişan, de la Ministerul Energiei, pentru că eu cred că soluţiile trebuie agreate şi de Ministerul Finanţelor Publice, de autorităţile locale şi de cei care au implicaţii în acest domeniu. Am hotărât ca să avem o discuţie la Palatul Victoria, luni, astfel încât să putem adopta o ordonanţă de urgenţă referitoare la Mintia pentru a da către Consiliul Judeţean. Acest lucru ne permite, în acelaşi timp, să accesăm fonduri europene şi să putem ajuta zona”, a declarat primul ministru, potrivit Agerpres.

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vişan, a anuntat ca termocentrala Paroseni va primi, în cursul săptămânii viitoare, autorizaţia integrată de mediu. Astfel, producătorul de energie electrică v va indeplini conditiile de mediu, inclusiv pe noua legislaţie din 2021, a subliniat Visan.

Complexul Energetic Hunedoara va fi una dintre companiile care ar putea beneficia de prevederile amnistiei fiscale, a precizat si ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, citat de Agerpres.

CEH a fost înfiinţat în anul 2012 prin comasarea termocentralelor Mintia şi Paroşeni şi a minelor de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*