Termoenergetica înregistrează datorii la Elcen care au depășit scadența în valoare de 206,55 milioane lei. Operatorul rețelei de termoficare din București a preluat de la 1 decembrie 2019 activitatea RADET (aflată în faliment) pentru a asigura continuitatea furnizării agentului termic.

Potrivit datelor Elcen, 25,39 milioane lei reprezintă creanță neachitată aferentă lunii decembrie, fiind scadentă încă din 29 ianuarie (32 de zile scadență depășită) și perioadă de grație de 30 de zile, de asemenea, depășită, fapt ce conduce la perceperea de penalități, conform prevederilor legale aplicabile. ”Constatăm, din păcate, că se repetă povestea nefericită a RADET: se acumulează datorii, se depășesc termene scadente și se percep penalități aferente facturilor achitate cu întârziere”, precizează reprezentanții Elcen într-un comunicat. De asemenea, 181,15 milioane lei este valoarea facturii aferente lunii ianuarie cu scadență depășită în 29 februarie.
”Totodată, subliniem faptul că Termoenergetica nu a constituit garanția conform Contractului de vânzare-cumpărare a energiei termice nr. 1/2019 și reglementată de Ordinul ANRE nr. 35/2013. Deși, în cadrul ședinței CGMB din 14.11.2019, s-a aprobat majorarea capitalului social al Termoenergetica cu 645,88 milioane lei, banii au rămas doar pe hârtie. PMB s-a angajat că va vira această sumă în contul companiei, însă, în realitate, Termoenergetica este în continuare subfinanțată”, se specifică în comunicat.
Termoenergetica susține că serviciul public de alimentare cu energie termică a cetăţenilor nu este în pericol. ”Serviciul public de alimentare cu energie termică a bucureştenilor nu este în pericol de subfinanţare. S-au plătit până acum aproximativ 149 de milioane de lei, deşi până în prezent Guvernul nu a alocat niciun leu Primăriei Municipiului Bucureşti, comparativ cu anul trecut, când Primăria Capitalei a încasat de la Guvernul României suma de 538 de milioane de lei”, se precizează în comunicatul Termoenergetica, transmis după luarea de poziție a Elcen.
Astfel, au fost deja achitaţi aproximativ 149 de milioane de lei, iar restul de 20,8 milioane de lei şi ”nu 25,3 milioane de lei aşa cum arată cifrele diseminate în spaţiul public”, precum şi penalităţile aferente vor fi achitate în zilele următoare, în momentul de faţă existând un flux constant de încasări, susțin reprezentanții Termoenergetica.