Astăzi, 9 ianuarie, în timp ce directorul general al grupului OMV AG, Rainer Seele s-a întâlnit cu preşedintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, la OMV Petrom s-a decis schimbarea Marianei Gheorghe din funcția de CEO. Interesantă coincidență!
Despre îndepărtarea Marianei Gheorghe de la șefia OMV Petrom se știa de câteva luni în cadrul companiei, în condițiile în care Consiliul de Supraveghere a evaluat o serie de candidați externi și interni. Interesant este că din ce în ce mai puțini români sunt păstrați la conducerea companiei. În prezent, mai sunt doar 3 persoane: Sevil Shhaideh şi Radu-Spiridon Cojocaru în Consiliul de Supraveghere şi Lǎcrǎmioara Diaconu-Pinţea în Directorat.
După 12 ani la șefia companiei, Mariana Gheorghe a renunțat la mandatul de Președinte al Directoratului și CEO al OMV Petrom, este anunțul făcut de companie. ” Înainte de ședința Consiliului de Supraveghere de astăzi, Mariana Gheorghe a renunțat la mandatul de Președinte al Directoratului și CEO al OMV Petrom. Renunțarea va deveni efectivă la momentul în care succesoarea va prelua funcția, cel mai târziu pe 20 mai 2018”, se precizează într-un comunicat al OMV Petrom.
În ședința de astăzi, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom S.A. a numit-o pe Christina Verchere în funcția de Președinte al Directoratului și Director General Executiv (CEO) al OMV Petrom. În conformitate cu Actul Constitutiv al OMV Petrom, numirea a fost făcută pentru perioada rămasă din mandatul Marianei Gheorghe, respectiv până pe data de 16 aprilie, 2019. Christina Verchere a acceptat numirea și va prelua poziția în funcție de disponibilitate, cel mai târziu începând cu 21 mai 2018, se precizează în comunicatul OMV Petrom.
În următoarele luni, Christina Verchere și Mariana Gheorghe vor lucra îndeaproape pentru o tranziție lină și pentru atingerea obiectivelor ambițioase ale companiei și a potențialului de creștere al acesteia, susțin reprezentanții OMV Petrom.
Rainer Seele, Președinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom a declarat: „Christina Verchere este un lider de excepție în domeniul de țiței și gaze, cu o remarcabilă înțelegere a industriei. Suntem încântați că se va alătura Grupului OMV ca CEO al celei mai importante subsidiare, OMV Petrom SA. Selectarea Christinei Verchere a avut loc după o evaluare complexă și detaliată a candidaților externi și interni, condusă de Consiliul de Supraveghere. În ultimul deceniu, OMV Petrom a devenit o companie internațională competitivă și foarte profitabilă sub conducerea Marianei Gheorghe. Ne exprimăm recunoștința pentru performanța solidă și leadership-ul Marianei Gheorghe, pe care aceasta le-a dovedit față de OMV Petrom în ultimii 12 ani”.
Mariana Gheorghe, CEO și Președinte al Directoratului OMV Petrom, citată în comunicat: „După 12 ani extrem de intenși petrecuți la OMV Petrom, consider că este momentul să renunț la această funcție și ca Christina Verchere și o nouă generație de lideri să continue construcția unei companii puternice. Sunt onorată că am fost implicată în transformarea OMV Petrom și în dezvoltarea potențialului său de creștere”.
Christina Verchere, desemnată CEO și Președinte al Directoratului OMV Petrom, despre numirea sa: „OMV Petrom este o companie remarcabilă, cu un potențial imens, cu expertiză extinsă și angajați de primă clasă. Sunt încântată să-mi asum această responsabilitate și entuziasmată în ceea ce privește mutarea la București”.
Cine este Christina Verchere? Și-a început cariera în 1993, după finalizarea studiilor în Economie la Universitate Aberdeen, Scoția și a lucrat peste 20 de ani într-una din cele mai mari companii de petrol și gaze, unde a deținut numeroase poziții de conducere, în Marea Britanie, SUA și Canada. Începând din 2014, a ocupat funcția de Președinte regional pentru Asia Pacific, în Jakarta, Indonesia.
La întîlnirea cu președintele Klaus Iohannis, șeful OMV a prezentat strategia de dezvoltare a OMV Petrom
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întâlnirii de astăzi, conducerea OMV AG a prezentat strategia de dezvoltare a companiei, care include o creştere a gradului de internaţionalizare a Petrom, în vederea valorificării oportunităţilor existente în regiune, precum şi o creştere consistentă a investiţiilor începând cu anul acesta.
‘Directorul general al OMV a reliefat, totodată, nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal şi legislativ, care trebuie să susţină performanţele companiilor şi dezvoltarea unui mediu de afaceri stabil şi competitiv’, se precizează în comunicat. În ceea ce priveşte parteneriatul dintre OMV-Petrom şi Exxon-Mobile pentru exploatarea perimetrului Neptun Deep, acesta continuă să reprezinte un interes major, atât pentru statul român, cât şi pentru investitori.
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat convingerea că OMV-Petrom va continua să înregistreze rezultate deosebite în planul performanţelor economice, prin expertiza şi competenţele româneşti în domeniul explorării şi exploatării resurselor de gaze naturale şi petrol.