Transelectrica caută furnizor de energie electrică pentru 2022, pentru acoperirea consumului din stațiile electrice și sediile administrative. Cantitate estimată de 51.000 MWh

Publicat pe Categorii Business, Flux energetic, Furnizare / Distributie / Transport, Semnal
Prima Pagina Actual Flux energetic Transelectrica caută furnizor de energie electrică pentru 2022, pentru acoperirea consumului din stațiile electrice și sediile administrative. Cantitate estimată de 51.000 MWh
  • Criteriul de evaluare și clasificare aplicabil ofertelor este cel mai mic preț

CNTEE Transelectrica caută furnizor de energie electrică pentru  acoperirea consumului serviciilor interne din stațiile electrice și a sediilor administrative ale companiei .

Printr-un anunț adresat tuturor participanților la piață interesați, Transelectrica îi invită să transmită propunerea de ofertă pentru furnizarea de “Energie electrică necesară pentru acoperirea consumului serviciilor interne din stațiile electrice și a sediilor administrative ale CNTEE Transelectrica SA”. Este vorba despre o cantitate estimată de energie de 51.000 MWh.

Contractul de furnizare energie se va încheia pe o perioadă de 12 luni, începând cu luna ianuarie 2022. Ofertele furnizorilor sunt așteptate până la data 11.10.2021. Criteriul de evaluare și clasificare aplicabil ofertelor este cel mai mic preț.

Obligațiile principale impuse pentru furnizorul de energie electrică de către Transelectrica:

  • să dețină licența de furnizare a energiei electrice și să respecte prevederile acesteia pe întreaga perioadă de derulare a contractului;
  • să asigure energia electrică în termenii prezentului contract și în limitele reglementărilor în vigoare și ale prevederilor contractelor de transport;
  • să anunțe consumatorul despre întreruperile în livrarea energiei electrice convenite anterior între furnizor și Operatorul de Transport;
  • să prezinte contractul de transport a energiei electrice spre însușire și respectare consumatorului prin încheierea unui protocol;
  • să constituie o garanție de buna execuție a Contractului având o valabilitate care să depășească cu 20 (douăzeci) zile data de încheiere fizică a livrării de energie electrică, în cuantum de 7% din prețul contractului, fără TVA.

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *