- Preţul mediu al energiei achiziţionate de pe PZU a fost cu aproape 80% mai mare în semestrul I 2021
Preţul mediu al energiei achiziţionate de pe PZU a fost cu aproape 80% mai mare în semestrul I 2021 față de perioada similară a anului 2020, potrivit datelor Transelectrica, prezentate în Raportul semestrial. Ȋn prezent, tendința actuală a Pieței pentru Ziua Următoare este de continuă creștere, înregistrând valori mult mai mari decât cele din anul 2020, se precizează în documentul oficial al Transelectrica.
Astfel, pentru luna iulie, prețul mediu este de 449,66lei/MWh, fiind de 2,5 ori mai mare decât valoarea din anul 2020 și de peste 1,7 ori mai mare decât valoarea din anul 2019. Au fost depășite valorile înregistrate în ultimii 7 ani pe această piață, se subliniază în raport.
De asemenea, se menționează că “aceeași tendință se observă și la nivel european, ceea ce va avea un impact semnificativ în costurile înregistrate pentru acoperirea CPT, având în vedere că din data de 17 iunie 2021 s-a realizat cuplarea piețelor pentru ziua următoare din cadrul 4M MC (Republica Cehă, Slovacia, Ungaria și România) cu piața regională din Austria, Germania și Polonia”.
Prețurile în toate țările europene sunt, în această perioadă, foarte mari, cu mult peste 100 euro/MWh, iar România este în topul țărilor cu cel mai mare preț pe piața spot.

Prețul spot al energiei pentru 16 august este, în România, de 111,1 euro/MWh, printre cele mai mari din Europa. Perioda de caniculă prelungită, prețul certificatelor CO2, reluarea activităților economice și lipsa investițiilor în producție au condus la această situație, de creștere alarmantă a prețului la energie pe piața spot.