Transelectrica prezintă acționarilor planul de investiții pe 3 ani. Ce blocaje pot să apară în derularea proiectelor

Publicat pe Categorii Flux energetic, Investitii / Tranzactii, Semnal
Prima Pagina Actual Flux energetic Transelectrica prezintă acționarilor planul de investiții pe 3 ani. Ce blocaje pot să apară în derularea proiectelor

Compania Transelectrica are în plan investiții de 349.037 mii lei pentru anul în curs, urmând ca suma să crească în 2018, la 512.910 mii lei și în 2019 la 533.267 mii lei. Investițiile majore vizează 17 obiective aflate în diferite stadii ale lucrărilor de execuție, printre care: LEA 400KV de interconexiune Relița – Pancevo, Trecerea la tensiunea de 400 KV a axului Porțile de Fier-Reșița-Timișoara-Săcălaz-Arad, precum și retehnologizări/modernizări de stații.

Sursa foto: Transelectrica

Ca principale arii investiționale, sunt prevăzute în programul de investiții: retehnologizarea rețelei electrice, creșterea capacității de interconexiune cu țările vecine în cadrul ENTSO-E și cu cele din afara UE – Moldova, Serbia și completarea inelului național de 400 KV, integrarea producției din centrale noi și eliminarea congestiilor, dezvoltarea capacităților de dispecerizare și altele.

Conducerea companiei va prezinta acționarilor, în ședința din aprilie, riscurile care pot duce la neîndeplinirea obiectivelor de investiții propuse pentru 2017 și următorii 2 ani. În informarea companiei, sunt invocate probleme financiare ale unui contractor care pot conduce la suspendarea a 2 proiecte și nefinalizarea procedurilor de achiziții programate în 2017, în contextul modificării legislației. Practic, lipsesc instrucțiuni clare privind modul de întocmire a documentației de atribuire și a eliminării garanțiilor la depunerea contestațiilor. În caz că se produc aceste riscuri, impactul negativ asupra programului de investiții ar fi de 21,52%, respectiv 74.897 mii lei, se menționează în nota companiei.

Șefii Transelectrica iau în calcul și refuzul contractorului de a prelungi termenul pentru obiectivul LEA 400 KV de interconexiune Reșița – Pancevo, precum și nefinalizarea documentației de scoatere din fondul forestier a unor terenuri necesare obiectivului Trecerea la tensiunea de 400 KV a axului Porțile de Fier – Reșița – Timișoara – Sacalaz – Arad.

Este necesară rezolvarea unor probleme legislative pentru a se evita blocarea derulării investițiilor în construcția de linii electrice noi

Multe proiecte de investiții riscă să fie blocate din cauza accesului la teren sau a lipsei avizelor. Un alt aspect semnalat în nota ce urmează a fi prezentată acționarilor este necesitatea rezolvării unor probleme legislative pentru a se evita blocarea derulării investițiilor în construcția de linii electrice noi.Transelectrica a transmis la Ministerul Energiei, Ministerul Economiei și Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților o propunere de modificare a Legii 123 privind reglementarea acccesului în fondul forestier aparținând persoanelor fizice. Probleme sunt și în obținerea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire, fapt ce cauzează întârzieri în relizarea investițiilor, semnalează reprezentanții societății.

Aplicarea prevederilor HG 617/2016 – Regulament de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică și a OUG 51/2016 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice blochează defrișările în culoarul liniilor electrice, fapt ce afectează construcția de linii noi și întreținerea culoarului pentru cele existente, se precizează în nota menționată. În acest sens, Transelectrica susține că a purtat discuții cu Romsilva, Ministerul Apelor și Pădurilor și Ministerul Economiei pentru modificarea acestor acte normative.

 

 

 

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *