Transelectrica va avea un Centru Operațional de Securitate propriu. Investiție de 2,7 milioane de dolari

Publicat pe Categorii Business, Esential, Investitii / Tranzactii, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Transelectrica va avea un Centru Operațional de Securitate propriu. Investiție de 2,7 milioane de dolari

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice – Transelectrica anunță semnarea unui Acord de Grant, în valoare de circa 1,1 milioane de dolari, cu Guvernul Statelor Unite ale Americii, reprezentat de Agenția pentru Comerț și Dezvoltare a Statelor Unite ale Americii (USTDA).

Proiectul pe care Transelectrica îl va implementa, cu sprijinul partenerilor americani, presupune realizarea unui studiu de fezabilitate și a unui proiect-pilot care să testeze și valideze soluții de hardware și software pentru adoptarea unui model eficient de îmbunătățire a securității cibernetice. Demersurile premergătoare pentru obținerea finanțării din partea USTDA au fost făcute, în 2021, de către compania americană Pythia (în calitate de prestator de servicii) alături de compania americană Fortinet (furnizor de licențe și produse software de securitate), care au elaborat împreună cu Transelectrica (în calitate de beneficiar), documentația de fundamentare a deciziei de acordare a Grantului în valoare de circa 1,1 milioane de dolari. De asemenea, pentru întreaga desfășurare a acestui proiect, Fortinet, în calitate de subcontractor, va contribui cu circa 1,6 milioane de dolari, sumă ce reprezintă contravaloarea utilizării sistemelor de securitate pe care compania americană le va pune la dispoziție pentru proiectul-pilot, timp de un an de zile. Astfel, valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 2,7 milioane de dolari, se precizează într-un comunicat transmis de Transelectrica.

Înființarea unui Centru Operațional de Securitate la nivelul Transelectrica, companie strategică de interes național, va fi un mecanism dinamic esențial de răspuns la amenințările cibernetice și va contribui la creșterea nivelului de securitate al Companiei, prevenind și tratând prin sisteme de securitate avansate, potențialele incidente de securitate cibernetică, precizează reprezentanții Transelectrica.

Colaborarea româno-americană pentru implementarea acestui proiect a fost marcată în cadrul unei ceremonii oficiale găzduite de Transelectrica, în prezența reprezentanților de nivel înalt al Guvernului Statelor Unite ale Americii în România, precum și a firmelor implicate în consorțiu.

„Apreciem susținerea activă a partenerilor americani în demersurile noastre de consolidare a securității cibernetice, o componentă fundamentală a tranziției energetice. Avem convingerea că rezultatele colaborării vor aduce un plus considerabil de valoare, atât la nivel de expertiză, cât mai ales la nivel de procese și eforturi de răspuns la riscurile cibernetice în domeniul energiei. Securitatea cibernetică a sistemului național de transport al energiei electrice reprezintă una dintre cele mai importante priorități ale Transelectrica. Într-un context al evoluției amenințărilor cibernetice este indispensabilă eficientizarea întregului proces de prevenire și apărare împotriva potențialelor pericole și atacuri cibernetice, prin dezvoltarea unor noi instrumente de securitate și resurse specializate. De asemenea, în acord cu Directiva NIS care prevede măsuri eficiente pentru un nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice în Uniunea Europeană, Transelectrica își dezvoltă strategia în domeniul securității cibernetice prin demersuri și soluții integrate care vor asigura desfășurarea activității Operatorului Național de Transport și Sistem din România în condiții optime de siguranță, atât la nivel intern, cât și în plan extern, în relația cu ceilalți operatori de transport si de sistem”, a declarat Gabriel Andronache, președintele Directoratului CNTEE Transelectrica.

„România își consolidează sectorul energetic prin investiții strategice în domenii precum securitatea cibernetică. Acest studiu și acest proiect-pilot vor sprijini eforturile Transelectrica de a optimiza implementarea de soluții inovatoare specifice nevoilor sale”, a declarat Enoh T. Ebong, directorul USTDA. ”Acest proiect este, de asemenea, un bun exemplu al rolului de catalizator pe care USTDA îl joacă în facilitarea parteneriatelor între industria americană și sponsorii de proiecte din străinătate”, a adăugat oficialul Statelor Unite ale Americii.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *