Operatorii de Transport de gaze din România, Polonia, Slovacia și Ungaria vor să dezvolte o rețea de hidrogen

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol si gaze, Stiri externe
Prima Pagina Actual Flux energetic Operatorii de Transport de gaze din România, Polonia, Slovacia și Ungaria vor să dezvolte o rețea de hidrogen

Ca recunoaștere a tranziției către energia verde și a obiectivelor Uniunii Europene de reducere a emisiilor, patru Operatori de Transport și de Sistem (OTS) de gaze naturale din Europa Centrală (Transgaz din România, Gaz-System din Polonia, Eustream din Slovacia și FGSZ din Ungaria) au convenit asupra unui parteneriat strategic pentru a explora posibilitățile de decarbonizare a operațiunilor lor, de a transporta gaze verzi și de a investiga potențialul transportului de CO2. Memorandumul de Înțelegere comun a fost semnat, astăzi, la Budapesta, potrivit unui comunicat al Transgaz.

Pe baza inițiativei OTS gaze naturale din România, Transgaz, cooperarea dintre cele patru părți, maghiară, slovacă, poloneză și română își propune să inițieze activități comune în mai multe domenii. În primul rând, vizează împărtășirea celor mai bune practici în domeniul transportului de hidrogen și CO2, al decarbonizării operațiunilor și al producției de hidrogen; în al doilea rând, identificarea piețelor și aplicațiilor hidrogenului în diverse industrii; și, în final, elaborarea unui cadru de reglementare relevant, se precizează în comunicat.

Conform planurilor, colaborarea operatorilor de transport și de sistem va avea ca rezultat și elaborarea unui studiu de fezabilitate.

Pentru a extinde domeniul de aplicare a cooperării, inițiativa este deschisă și pentru alți OTS regionali. Memorandumul de Înțelegere sprijină în mare măsură toate inițiativele care încurajează dezvoltarea lanțului valoric al hidrogenului în regiunea CEE și atrage atenția asupra caracteristicilor regionale pentru o evoluție uniformă a rețelei de hidrogen în Uniunea Europeană.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.