În aprilie, tranzacțiile pe piețele OPCOM au reprezentat peste 90% din consum

Publicat pe Categorii Info Bursier
Prima Pagina Info Info Bursier În aprilie, tranzacțiile pe piețele OPCOM au reprezentat peste 90% din consum

OPCOM a comunicat că tranzacțiile stabilite pe piețele OPCOM în luna aprilie au reprezentat peste 90% din consum.

Într-un comunicat postat pe site-ul instituției, OPCOM realizează o analiză a tranzacțiilor pe piețele pe care le are în administrare, pe care o prezentăm în cele ce urmează. Astfel, pe PZU, tranzacțiile cu livrare în ziua următoare s-au plasat în a patra lună a anului 2015 la o medie orară de peste 2.400 MWh/h, echivalentul unei cote de piață din consumul intern de 42,49%, în condițiile în care peste 180 de participanți au introdus zilnic oferte în platforma de tranzacționare.

Pretul mediu corespunzator tranzactiilor stabilite pe aceasta piata a fost in luna aprilie 2015 de 116,34 lei/MWh (26,34 EUR/MWh), situandu-se in cadrul domeniului de variatie al preturilor medii lunare in pietele spot din Europa, stabilit intre 25 EUR/MWh si 61 EUR/MWh, la 35 procente sub media europeana, evaluata la aproximativ 39 EUR/MWh.

Pe pietele pentru ziua urmatoare cu care PZU administrata de OPCOM functioneaza cuplat incepand cu luna noiembrie 2014 preturile medii pentru luna aprilie 2015 au fost de 34,08 EUR/MWh (HUPX), 29,89 EUR/MWh (OKTE) si 29,76 EUR/MWh (OTE).
La nivelul intregii luni numarul participantilor care au transmis cel putin o oferta a fost de 210, reprezentand in valori relative peste 76% din cele 276 companii inregistrate la piata pentru ziua urmatoare la sfarsitul lunii aprilie.

La nivelul lunii aprilie 2015, varful de pret, 251,03 lei/MWh (56,92 EUR/MWh), s-a stabilit in intervalul orar 20 al zilei de 14 aprilie, in timp ce pretul orar minim la nivelul lunii, 0,01 lei/MWh (0,00 EUR/MWh), s-a inregistrat in intervalul orar 4 al zilei de 13 aprilie (a doua zi de Paste). Aceeasi valoare orara a pretului, 0,00 EUR/MWh, s-a stabilit in fiecare din cele trei piete pentru ziua urmatoare cu care PZU administrata de OPCOM functioneaza cuplat, in perioade anterioare preturile orare inregistrand inclusiv valori negative.

Cifrele cumulate la nivelul primelor patru luni ale anului 2015 indica pentru analiza comparativa 2015/2014 asupra volumului tranzactionat o majorare cu 12%, volumul mediu tranzactionat orar crescand de la o medie de 2.475,5 MWh/h in primele patru luni din 2014 la o medie de 2.772,4 MWh/h in perioada ianuarie-aprilie 2015. Corespunzator, cota tranzactiilor spot din consumul intern a crescut de la valoarea de 39,74% in perioada ianuarie-aprilie 2014 la valoarea de 43,13% in perioada echivalenta din acest an.

Valoarea energiei electrice tranzactionate pe piata pentru ziua urmatoare in luna aprilie s-a ridicat la 211,9 mil. lei (48,0 mil. Euro), iar platile efectuate in doua zile bancare au insumat 203,0 mil. lei (46,0 mil. Euro), diferenta reprezentand valoarea obligatiilor de plata ale participantilor la PZU fata de OPCOM SA care s-au stins fie prin emiterea de Ordine de compensare, fie prin emiterea de Ordine de plata.

PI: Luna se incheie cu un numar de 714 tranzactii, participantii inregistrati fiind in numar de 110. Numarul participantilor activi in luna aprilie 2015 a fost de 38, cifra care raportata la numarul total de companii inregistrate la PI la sfarsitul lunii indica un grad de participare de 35%. Intentiile exprimate de participantii activi s-au materializat intr-un numar de 714 tranzactii ce au variat intr-o marja de volum intre 0,100 MWh/h si 398,000 MWh/h, totalizand la sfarsitul perioadei de analiza 7.878,750 MWh.
Preturile medii ponderate stabilite la nivel orar au variat in luna aprilie intre 1,00 lei/MWh (0,23 EUR/MWh) si 281,53 lei/MWh (63,49 EUR/MWh).

Pe pietele la termen – Piata centralizata a contractelor bilaterale de energie electrica: licitatie extinsa (PCCB-LE), negociere continua (PCCB-NC) si negociere dubla continua (PC-OTC) – Contractele atribuite prin cele trei modalitati de tranzactionare la termen indica pentru luna aprilie 2015 cantitati aflate in livrare care totalizeaza 1,98 TWh, respectiv o pondere de 48% din consum.

PCCB-LE: Pe piata centralizata a contractelor bilaterale atribuite prin licitatie extinsa au activat in luna aprilie un numar de 55 de companii dintre cele 292 inregistrate la sfarsitul lunii, cantitatea corespunzatoare celor 48 contracte atribuite totalizand 2.179.242 MWh.
Statisticile indica o cantitate de energie electrica in livrare conform contractelor atribuite de 261.566 MWh, la un pret mediu ponderat de 156,60 lei/MWh (35,21 EUR/MWh) si reprezentand 6,30% din consum.
In primele patru luni ale anului 2015 s-a contractat pentru livrare in anul 2015 o cantitate de 3.067.238 MWh, reprezentand 5,83% din consumul intern.

PCCB-NC: Pe piata centralizata a contractelor bilaterale atribuite prin negociere continua s-au tranzactionat in luna aprilie de catre cei 43 de participanti din cei 96 inscrisi la piata pana la sfarsitul lunii un numar de 68 de contracte standard cu livrare a energiei electrice, echivalentul unei cantitati de 365.381 MWh, la un pret mediu ponderat de 142,28 lei/MWh (32,22 EUR/MWh).
Livrarile contractate prin modalitatea PCCB-NC totalizeaza pentru luna aprilie 558.912 MWh si corespund unui pret mediu ponderat de 155,06 lei/MWh (34,92 EUR/MWh), reprezentand 13,47% din consum.
In primele patru luni ale anului 2015 s-a contractat pentru livrare in anul 2015 o cantitate de 1.723.054 MWh, reprezentand 3,28% din consumul intern.

PC-OTC: In luna aprilie 2015 au fost tranzactionate de catre cei 40 participanti activi pe PC-OTC, reprezentand 62% din cei 65 de participanti inregistrati la piata, o cantitate de energie electrica de 2.860.053 MWh, la un pret mediu ponderat de 154,69 lei/MWh (35,02 EUR/MWh).
Livrarile contractate pe PC-OTC pentru luna aprilie 2015 au insumat 1.159.392 MWh, respectiv o cota de 27,95% din consum, pretul mediu ponderat fiind de 153,86 lei/MWh (34,71 EUR/MWh).
Pentru anul 2015, livrarile contractate totalizeaza 10.415.199 MWh, respectiv o cota de 19,80% din consum, pretul mediu ponderat fiind de 163,94 lei/MWh (36,96 EUR/MWh).

PCSU: Pe piata centralizata pentru serviciul universal a fost contractata pentru livrare in luna aprilie o cantitate de 429.840 MWh, respectiv o cota de 10,36% din consum, pretul mediu ponderat fiind de 167,44 lei/MWh (37,72 EUR/MWh).
La sfarsitul lunii aprilie 2015, un numar de 17 agenti economici erau semnatari ai conventiei de participare pe piata centralizata pentru serviciul universal.
Livrarile contractate pentru anul 2015 au insumat 1.304 GWh, pretul mediu ponderat fiind de 167,44 lei/MWh (37,72 EUR/MWh).
Pe pietele de certificate – piata centralizata pentru certificate verzi (PCCV), piata contractelor bilaterale de certificate verzi (PCBCV) si platforma de tranzactionare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera (PTCE) – In luna aprilie a acestui an au fost tranzactionate centralizat un numar de 720.638 certificate verzi.

PCCV: In sesiunea de tranzactionare din luna aprilie 2015 pentru care si-au exprimat interesul un numar de 92 de participanti dintre cei 777 inregistrati pana la sfarsitul lunii, au fost achizitionate 15.435 certificate verzi, la pretul mediu ponderat de 131,0847 lei/certificat (29,3971 EUR/certificat).

PCBCV: In luna aprilie au fost tranzactionate de catre cei 157 de participanti activi pe PCBCV din cei 777 inregistrati la Piata de certificate verzi sfarsitul lunii aprilie 2015, un numar de 705.203 certificate verzi, la un pret mediu ponderat de 131,09 lei/certificat (29,40 EUR/certificat).

PTCE: Pe Platforma de tranzactionare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera luna se incheie fara tranzactii.

Pe pietele de gaze – piata centralizata de gaze naturale in cadrul careia contractele sunt atribuite printr-un proces combinat de licitatii si negociere (PCGN-LN), luna se incheie fara tranzactii.

Tranzactiile incheiate pe pietele spot si la termen in luna aprilie, respectiv piata pentru ziua urmatoare, piata intrazilnica si piata contractelor bilaterale de energie electrica (PCCB-LE, PCCB-NC si PC-OTC) totalizeaza o cantitate de energie electrica de aproximativ 3,8 TWh, echivalentul a 90% din consumul prognozat pentru aceasta luna.

Pe piata centralizata pentru serviciul universal a fost contractata pentru livrare in luna aprilie o cantitate de 429.840 MWh, respectiv o cota de 10% din consum.
In luna aprilie 2015 au fost tranzactionate centralizat un numar de 720.638 certificate verzi.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *