Trofeul Electricianului – săptămâna aceasta, la Piteşti. În competiţie s-au înscris 72 electricieni

Publicat pe Categorii Electrica si termica, Flux energetic
Prima Pagina Energie Electrica si termica Trofeul Electricianului – săptămâna aceasta, la Piteşti. În competiţie s-au înscris 72 electricieni

Cea mai importantă competiţie profesională din domeniul energetic – Trofeul Electricianului, se desfăşoară în perioada 13-17 iulie, la Piteşti. Anul acesta, CEZ Distribuţie aduce la Pitesti cea de-a XXXVI-a editie a Trofeului Electricianului.

Un număr de 72 de electricieni, angajaţi ai celor 7 companii de renume în domeniul distribuţiei energiei şi al serviciilor energetice, vor trece prin faza finală a concursului care se desfăşoară în acest an în trei etape, anunţă CEZ Distribuţie.

Prima etapă are loc marţi, 14 iulie, când electricienii vor fi supuşi individual probelor teoretice. A doua etapă – proba practică, organizată pe echipe, va avea loc miercuri, 15 iulie, şi are scopul de a demonstra rolul echipei în buna organizare a intervenţiilor din teren. Cea mai de interes probă, cea cu publicul, va avea loc joi, 16 iulie, şi va debuta cu o vizită la standurile firmelor de profil.

În fiecare an, competiţia reuneşte profesionişti de seamă din domeniul energetic. Evenimentul este organizat de CEZ Distribuşie şi Electrica , în parteneriat cu AEM şi LeasePlan.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *