#UcenicElectrician, proiectul de suflet al Distribuție Oltenia, se extinde în județul Olt. Ce beneficii au elevii

Publicat pe Categorii CSR, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic #UcenicElectrician, proiectul de suflet al Distribuție Oltenia, se extinde în județul Olt. Ce beneficii au elevii

Programului Ucenic Electrician, înființat de operatorul Distribuție Oltenia în județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Teleorman și Vâlcea, se extinde în județul Olt. Începând cu anul școlar 2021 – 2022, compania pune la dispoziția tinerilor care se pregătesc pentru clasa a IX-a 24 de locuri.

În 2016, atunci când operatorul Distribuție Oltenia declara că va rămâne alături de comunitatea locală, fiind inima distribuției de energie electrică în Oltenia, începea să prindă contur și proiectul pilot #UcenicElectrician în Argeș și Dolj, primele județe partenere din proiect, se precizează într-un comunicat al companiei.

#UcenicElectrician, proiectul de suflet al Distribuție Oltenia, numără 7 laboratoare modernizate, aproximativ 300 de beneficiari ai proiectului, înscriși în anul școlar 2020-2021, 10 tineri deja angajați și altă generație care își așteaptă rândul pentru internship și apoi angajare. Trăgând linie, operatorul Distribuție Oltenia și-a atins obiectivele de a oferi un job sigur pentru cei care își doresc excelență în domeniul energetic și de a contribui la creșterea diversității în această industrie – peste 20 de fete deja înrolate în proiect, 1 fată în internship.

Anul acesta, provocarea este lansată de Distribuție Oltenia și celor 24 de fete și băieți care vor forma o echipă în județul Olt, cu scopul clar de a arăta că meseria este brățară de aur.

Beneficiile aduse de proiectul #UcenicElectrician și elevilor din județul Olt:

•        un bagaj de cunoștinte solide din domeniu, teoretice și practice, pentru integrarea pe piața muncii și pentru angajarea în Distribuție Oltenia, dar nu numai;

•        ateliere de dezvoltare personală, susținute de specialiști din domeniu;

•        laboratoare cu aparatură modernă unde vor putea exersa ceea ce învață, dar și tablete pentru conexiunea permanentă la proiect, sau susținerea Școlii online;    

•        primii 5 elevi din fiecare clasă vor obține, în baza unor criterii de performanță, burse lunare a câte 200 lei/ lună, suplimentar față de sprijinul financiar oferit de către stat elevilor din școlile profesionale;

•        internship plătit, timp de 6 luni, după terminarea celor 3 ani de școală, în echipa Distribuție Oltenia, sau la parteneri.

Distribuție Oltenia lansează invitația elevilor de a se înscrie în echipa #UcenicElectrician din Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea! Liceul Astra din Pitești, Colegiul Tehnic Energetic din Craiova, Liceul Energetic din Târgu Jiu, Liceul de Transporturi Auto din Drobeta Turnu Severin, Liceul Tehnologic nr. 1 din Alexandria, Liceul Tehnologic Ferdinand I din Râmnicu Vâlcea, Liceul Alexe Marin din Slatina.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *