- Investiție de 10.000 de euro a Distribuție Oltenia
- Ondrej Safar, CEO CEZ România: Laboratorul este dotat cu tot echipamentul necesar pentru ca, la sfârșitul ciclului școlar, elevii să poată să înceapă să lucreze sub tensiune, direct în instalațiile noastre
Elevii înscriși la secția cu profil electric a Liceului de Transporturi Auto, Drobeta Turnu Severin se pregătesc într-un laborator electric de ultimă generație, pus la dispoziție de Distribuție Oltenia, în cadrul proiectului Ucenic Electrician.

Pentru înființarea acestui laborator, Distribuție Oltenia a alocat fonduri în valoare de peste 10 000 euro. La evenimentul de inaugurare a laboratorului, au participat atât reprezentanți ai autorităților locale: Cristinel Pavel – Prefectul județului Mehedinți, Marius Screciu – Primar Drobeta Turnu Severin, Daniel Cirjan – Viceprimar Drobeta Turnu Severin, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean – Cristian Harcau. Gazde au fost Camelia Matu – Director Liceul de Transporturi Auto, Ondrej Safar – CEO Grupul CEZ în Romania și Eugen Butoarca – Director Executiv Distribuție Oltenia.
„Pentru Liceul nostru colaborarea a venit într-un moment în care învățământul profesional avea nevoie de o mână de ajutor. În acest fel, operatorul Distribuție Oltenia a devenit partenerul nostru pe termen lung. Ne bucurăm că împreună putem să schimbăm viitorul unor elevi, care astfel, pot învăța o meserie frumoasă și de viitor. Considerăm că generația de electricieni ai viitorului este pe mâini bune în judetul Mehedinți, aici, unde, în nici o lună de la lansarea ofertei scolare am fost bucuroși să vedem un interes foarte mare din partea copiilor, dar și a părinților”, a declarat Camelia Matu, Director Liceul de Transporturi Auto Drobeta Turnu Severin.
„Proiectul Ucenic Electrician a fost gândit cu scopul de a sprijini elevii care sunt la început de drum în meseria de electrician, atât financiar, cu burse lunare în valoare de 200 de lei pentru primii 5 elevi cu cele mai bune rezultate scolare, suplimentare față de bursele oferite de stat, dar și cu dotarile materiale. Ne-am dorit ca elevii să pornească la drum cu cunoștinte despre tehnologia modernă, pe care Distributie Oltenia o folosește în instalațiile sale. De aceea, acest laborator, pe care l-am inaugurat astăzi are tot echipamentul necesar pentru ca la sfârșitul ciclului școlar, ei să poată să înceapă să lucreze sub tensiune, direct în instalațiile noastre”, a declarat CEO CEZ Romania, Ondrej Safar.
Proiectul de suflet al Distribuție Oltenia a debutat în 2016 și s-a dezvoltat în fiecare an mărindu-si numărul de beneficiari direcți pe orizontală, prin câte un județ implicat, dar și pe verticală cu câte o clasă de a 9a.
Distribuție OItenia contribuie la educația tinerilor care vor forma generația de electricieni a viitorului în colaborare cu:
Liceul Tehnologic Astra, din Pitești;
Colegiul Tehnic Energetic Craiova;
Liceul Energetic Târgu Jiu;
Liceul Tehnologic nr. 1 Alexandria;
Asociația ROI și Fundația Noi Orizonturi;
Inspectoratele Școlare Județene;
Liceul de Transporturi Auto, Drobeta Turnu Severin.
„Pentru prima generatie de Ucenici absolvenți, operatorul Distribuție Oltenia și partenerii săi au asigurat în premieră un program de internship plătit, cu o durată de 6 luni pentru 24 dintre cei 33 de Ucenici Electricieni din Arges și Dolj, care au finalizat ciclul scolar profesional din cadrul programului”, a precizat Eugen Butoarca, Director Executiv Distribuție Oltenia.