VIDEO Mădălin Puican, tânărul profesionist de la Electrica Furnizare care demonstrează că viitorul energiei se construiește prin pasiune, perseverență și spirit de echipă

Publicat pe Categorii "Punem SPECIALIȘTII în lumină", Esential, Semnal, VIDEO
Prima Pagina Actual Esential VIDEO Mădălin Puican, tânărul profesionist de la Electrica Furnizare care demonstrează că viitorul energiei se construiește prin pasiune, perseverență și spirit de echipă

La doar 28 de ani, Mădălin Puican, Consultant Management în cadrul Departamentului Management Rețea – Divizia Operațiuni a Electrica Furnizare, demonstrează că performanța nu se măsoară doar în ani de experiență, ci și în dorința de a învăța, de a găsi soluții și de a contribui zi de zi la evoluția unei companii.

Nominalizat de Electrica Furnizare pentru a fi onorat și premiat la Gala InvesTenergy dedicată Specialiștilor din Energie, Mădălin Puican reprezintă una dintre vocile tinerei generații care construiește, cu profesionalism și implicare, viitorul sectorului energetic.

Premiul i-a fost înmânat de Dan Ioan Morar, Director General Adjunct Electrica Furnizare, care a evidențiat parcursul profesional al tânărului coleg și contribuția sa la activitatea companiei.

VIDEO Prezentăm momentul de premiere:

Cariera profesională a lui Mădălin la Electrica Furnizare a început pe 26 august 2024, când s-a alăturat echipei în calitate de Specialist Junior. Cu o pregătire solidă în domeniul energetic, absolvent al Facultății de Energetică din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, promoția 2021, și al programului de master al aceleiași facultăți, promoția 2023, el a reușit să transforme cunoștințele teoretice și experiența în proiectarea instalațiilor electrice în rezultate concrete.

Astăzi, în rolul de Consultant Management în cadrul Departamentului Management Rețea – Divizia Operațiuni, Mădălin contribuie la buna funcționare a unor procese esențiale pentru activitatea companiei și pentru experiența clienților.

Specializarea sa în analiza și corectarea erorilor apărute în procesul de încărcare și procesare a datelor de măsurare, necesare facturării, presupune atenție la detalii, gândire analitică și o bună înțelegere a sistemelor informatice utilizate. Prin analize complexe și identificarea soluțiilor potrivite, contribuie la îmbunătățirea proceselor operaționale și la susținerea unui circuit corect al informațiilor care stau la baza facturării.

Deși activitatea din Management Rețea nu este întotdeauna vizibilă direct pentru clienți, impactul ei se reflectă în calitatea proceselor, în eficiența operațională și în încrederea pe care compania o construiește zi de zi.

Pe lângă expertiza tehnică, Mădălin este un sprijin pentru colegii săi, oferind suport în rezolvarea situațiilor complexe și împărtășind din cunoștințele dobândite. A ales, totodată, să se implice ca mentor în două programe de internship, contribuind activ la formarea și integrarea noilor colegi. Pentru el, dezvoltarea profesională nu înseamnă doar acumularea de experiență proprie, ci și disponibilitatea de a-i ajuta pe ceilalți să crească.

În momentul premierii, Dan Ioan Morar, Director General Adjunct Electrica Furnizare, a vorbit despre potențialul tânărului specialist și despre importanța noii generații pentru viitorul domeniului energetic: „Este o bucurie pentru mine să pot premia un tânăr coleg care, cu siguranță, va reprezenta noua generație din domeniul energiei. Mădălin Puican are doar 28 de ani și, în cei doi ani de când este în cadrul companiei noastre, a reușit să demonstreze că valoarea nu înseamnă doar ani de experiență în muncă, ci, dimpotrivă, înseamnă perseverență, muncă și dorința de a schimba lucrurile în fiecare zi și de a face ceea ce este mai bine pentru companie.

Mădălin activează într-un domeniu care nu este mereu vizibil pentru clienții noștri, în Management Rețea, însă, prin ceea ce face în fiecare zi și prin soluțiile pe care le găsește, contribuie la menținerea încrederii clienților noștri. A dorit să fie mentor în programele noastre de internship, iar acest lucru spune multe despre felul în care privește dezvoltarea profesională și colaborarea.

Cred că domeniul energiei și Electrica Furnizare au nevoie de tineri precum Mădălin, profesioniști care vin cu idei noi, cu energie și cu dorința de a construi.”

„Dedic acest premiu departamentului din care fac parte. Sunt de părere că o reușită și un rezultat bun au în spate o întreagă echipă, de la care am mereu ce învăța și pe care m-am putut baza. Cred că rezultatele frumoase se construiesc împreună, prin sprijin reciproc, implicare și dorința de a deveni mai buni în fiecare zi”, a spus Mădălin Puican.

La momentul festiv al premierii, Camelia Georgeta Gafița, Director al Diviziei Financiare, s-a alăturat pentru a-l felicita pe Mădălin Puican, adresându-i aprecieri pentru profesionalismul, implicarea și performanța demonstrate.

Felicitări, Mădălin Puican! Respect și prețuire!

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *