- Sub șase minute pe lună. Și puțin peste o oră pe parcursul unui an întreg. Atât au stat clienții Delgaz Grid din zona Moldovei fără electricitate, în anul 2023, din cauza întreruperilor neplanificate
În perioada care urmează este nevoie să investim dublu, poate chiar triplu decât am reușit până acum, pentru că provocările actuale sunt cu totul diferite de cele din urmă cu 10 ani, iar acum suntem cu ochii ațintiți către ceea ce vrem să fim peste 10 ani, afirmă Volker Raffel, Director General E. Romania. Cu un cadru de reglementare corect și stimulativ putem face ca viitorul să înceapă azi, a subliniat el, reiterând că “investițiile în rețelele de distribuție sunt cheia pentru creșterea calității serviciilor oferite clienților, dar mai mult decât atât, ele vor deschide drumul către „democratizarea” accesului la energia verde, cu beneficii directe și indirecte la nivelul întregii economii”.
Într-o postare pe pagina sa de facebook, Raffel a prezentat performanța Delgaz Grid:

“Sub șase minute pe lună. Și puțin peste o oră pe parcursul unui an întreg. Atât au stat clienții Delgaz Grid din zona Moldovei fără electricitate, în anul 2023, din cauza întreruperilor neplanificate. Desigur că într-o lume ideală, cu rețele perfecte, ar trebui să vorbim despre zero întreruperi în furnizarea energiei. În lumea reală, însă, totul este perfectibil. De aceea, privite sec, din afară, aceste cifre pot să nu spună prea multe. Dar pentru noi, și pentru mine personal, ele reprezintă un mare motiv de mândrie, pentru că reflectă performanțe obținute cu multă muncă, consecvență și ambiție și, în plus, demonstrează încă o dată cât de important este să continui să investești an de an în modernizarea rețelelor.
Ca să vă faceți o idee mai clară, dacă ne raportăm la anul 2017, timpul în care clienții noștri au stat fără lumină în casele lor s-a redus anul trecut de nu mai puțin de 6 ori. Iar dacă ne uităm la situația de dinainte de privatizare, în 2005, vedem o îmbunătățire de 24 de ori, pentru că atunci un client rămânea pe întuneric 30 de ore într-un an, adică două ore și jumătate pe lună.
În termeni tehnici, indicatorul privind durata medie a întreruperilor neplanificate în rețea (SAIDI neplanificat), a scăzut, în 2023, la 67,93 minute/an, Delgaz Grid marcând astfel cea mai bună performanță din întreg sectorul distribuției de energie. Și asta pentru al treilea an la rând, conform rapoartelor ANRE – Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei.
Și în ceea ce privește frecvența întreruperilor neplanificate (SAIFI neplanificat), #DelgazGrid a reușit anul trecut să obțină cele mai bune rezultate în rândul operatorilor de distribuție din România, cu mai puțin de o întrerupere per client, în medie, la jumătate comparativ cu media pe țară”.
Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat a rată reglementată a rentabilităţii capitalului investit (RRA) aplicată la aprobarea tarifelor pentru serviciile de transport și distribuție ale energiei electrice și gazelor naturale, pentru a cincea perioadă de reglementare de 6,94%. Noua RRR se va aplica din 1 ianuarie 2025. În schimb, operatorii de distribuție au solicitat o RRR de 9,42%.
ACUE a reacționat ți solicită autorităților naționale să trateze cu seriozitate nevoia sectorului de distribuție de energie de a crește semnificativ nivelul de investiții, în următoarea perioada de reglementare
Cititț mai multe pe https://www.investenergy.ro/acue-reactie-la-decizia-anre-de-a-aproba-o-rrr-de-694-pentru-urmatorii-5-ani-in-documentul-publicat-pentru-consultare-publica-stimulentele-in-vigoare-au-fost-fie-eliminate-fie-modificate-de-o-man/