În 2017, peste 70% din consumul național de gaze s-a tranzacționat prin BRM

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Bursier
Prima Pagina Actual Flux energetic În 2017, peste 70% din consumul național de gaze s-a tranzacționat prin BRM

Reprezentanții Bursei Române de Mărfuri – BRM  anunță o creştere substanțială a volumului de tranzacţionare în prima jumătate a anului 2017. „Am realizat în primele şase luni la Bursa Română de Mărfuri peste 44 de TW. În total, de la începutul activităţii, am făcut peste 67 TWh. În această jumătate a anului peste 70% din consumul naţional de gaze s-a tranzacţionat prin BRM fără să existe obligaţie legală”, a precizat Septimiu Stoica, Președinte BRM, citat de Agerpres.

Potrivit datelor BRM, numărul de clienţi a crescut de la 26 în 2013, la 80 în 2014, la 220 în 2015. În 2016, BRM a avut 290 de clienţi, iar în 2017 numărul lor a ajuns la 314.

După avizarea procedurilor de tranzacţionare de către ANRE, BRM anunță că va lansa, într-o primă etapă, produse de tip forward şi spot cu servicii de clearing asigurate în parteneriat cu compania Keler CCP. Se apreciază că, începând cu anul 2018, se va demara tranzacţionarea contractelor futures cu opţiuni.

Reprezentanții BRM s-au declarat optimiști în privința viitorului bursei de gaze. Noul program de guvernare prevede la capitolul Energie eliminarea monopolurilor, astfel că reprezentanţii Bursei Române de Mărfuri (BRM) sunt optimişti că nu vor pierde dreptul de a tranzacţiona gaze, a declarat directorul general al BRM, Gabriel Purice, într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *