OMV Petrom anunță adoptarea, în cadrul AGOA din data de 26 iulie 2022, a propunerii Directoratului companiei de a distribui dividende speciale, având în vedere poziția financiară solidă a companiei. Nivelul dividendului special brut este de 0,0450 lei/acțiune.

Valoarea totală brută a dividendelor speciale de distribuit se ridică la peste 2,5 miliarde de lei, comunică OMV Petrom. Plata dividendelor va fi efectuată începând cu 2 septembrie 2022. Din această valoare, dividende brute de aproximativ 530 milioane de lei vor fi distribuite către statul român, care deține, prin Ministerul Energiei, 20,6% din capitalul social al OMV Petrom S.A.
Pe 27 aprilie, AGOA a aprobat distribuirea de dividende în valoare brută de 1,9 miliarde de lei, pentru anul financiar 2021, plătibili începând cu luna iunie. Astfel, valoarea brută totală a dividendelor acordate de către OMV Petrom în 2022 se ridică la 4,5 miliarde de lei, din care aproape 1 miliard revine statului român.