Acționarii OMV Petrom au aprobat dividende de 1,76 miliarde de lei pentru 2019

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol si gaze
Prima Pagina Actual Flux energetic Acționarii OMV Petrom au aprobat dividende de 1,76 miliarde de lei pentru 2019
  • Christina Verchere, CEO al OMV Petrom: În această perioadă dificilă, ne menținem angajamentele față de acționarii noștri

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor OMV Petrom, întrunită astăzi, 27 aprilie, a aprobat distribuirea de dividende în valoare brută de aproximativ 1,76 miliarde de lei pentru anul financiar 2019

Totodată, acționarii au aprobat bugetul OMV Petrom pentru anul în curs.“Ne-am menținut propunerea de distribuire de dividende, în ciuda presiunii la care este supusă industria noastră, în contextul pandemiei de coronavirus și a scăderii abrupte a prețului țițeiului. Dividendul aprobat reflectă performanța din 2019 a OMV Petrom. În această perioadă dificilă, ne menținem angajamentele față de acționarii noștri – inclusiv statul român”, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor a aprobat propunerea Directoratului de a distribui dividend în valoare bruta de 0,031 lei/acțiune pentru anul financiar 2019, în creștere cu 15% față de anul 2018. Valoarea totală brută a dividendelor de distribuit se ridică la aproximativ 1,76 miliarde de lei, reprezentând 48% din profitul net al grupului atribuibil acționarilor OMV Petrom S.A. pentru anul 2019.

Aproximativ 362 milioane de lei vor merge către statul român, care deține, prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, 20,639% din acțiunile OMV Petrom S.A., potrivit unui comunicat al companiei.

Din 2005 și până în 2019, OMV Petrom a distribuit către statul român dividende în valoare de aproximativ 3 miliarde de lei.

De asemenea, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor a aprobat bugetul OMV Petrom S.A. pentru 2020. Acesta a fost întocmit pe baza ipotezelor existente înaintea izbucnirii pandemiei COVID-19, respectiv pe baza unui preț mediu al țițeiului Brent de 60 USD/bep. Compania comunică că monitorizează continuu situația și va oferi cele mai bune estimări cu privire la măsurile de răspuns la actuala criză, precum și la evoluția estimată în 2020 a principalilor indicatori operaționali și de piață, în data de 29 aprilie 2020 cu ocazia publicării rezultatelor consolidate ale Grupului pentru primul trimestru al 2020.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *