De luna aceasa, în facturile de energie electrică este inclusă o nouă contribuție, cea pentru contractele pentru diferență (CfD). Asociația Furnizorilor de Energie din România informează că, începând cu facturile emise pentru consumul de energie electrică aferent lunii octombrie 2024, va fi inclusă și contribuția pentru contractele pentru diferență (CfD).
Contribuția pentru contractele pentru diferență face parte din mecanismul de sprijin destinat producției de energie electrică utilizând tehnologii cu emisii reduse de carbon, conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 318/2024. Includerea acestei contribuții în facturile consumatorilor de energie electrică se realizează în baza Ordinului ANRE nr. 51/2024, care aprobă Metodologia de determinare și colectare a contribuției aferente contractelor pentru diferență, precum și Ordinului ANRE nr. 66/2024, care stabilește valoarea contribuției pentru contractele pentru diferență (CfD) la 0,000128 lei/kWh, fără TVA.
„Aceasta reprezintă a opta componentă din factura consumatorului de energie electrică pe care furnizorul este obligat să o colecteze, fiind expus în mod artificial unor riscuri și costuri suplimentare,” a precizat Laurențiu Urluescu, președintele Asociației, într-o postare pe facebook.
AFEER a venit cu această informare în cadrul campaniei „Un consumator informat este un consumator protejat”, care va marca anul viitor 10 ani de la lansare.
„De-a lungul acestei perioade, AFEER a încercat să sprijine consumatorii oferindu-le informații, explicații și recomandări referitoare la factura de energie, ofertele și serviciile furnizorilor, procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică, eficiența energetică și alte subiecte de interes pentru consumatori,” a spus Urluescu.