Securitatea energetică în regiune, finalizarea strategiei energetice naționale și guvernanța corporativă în companiile din acest sector au reprezentat temele de discuție dintre ministrul Energiei, domnul Victor Grigorescu și E.S. domnul Hans Klemm, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii în România.
Ambasadorul Statelor Unite la București a subliniat rolul potential pe care îl are România în asigurarea securității energetic în Sud-Estul Europei, în timp ce, la rândul său, ministrul a accentuat nevoia României de a menține un mix energetic echilibrat, respectiv pe dezvoltarea resurselor energetice indigene, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.
În ceea ce privește Stategia Energetică, Grigorescu a reiterat că finalizarea strategiei energetice reprezintă o prioritate a mandatului său. La rândul său, ambasadorul S.U.A. a precizat că firmele americane care ar putea investi în țara noastră au nevoie de predictibilitate pentru proiectele din energie, iar finalizarea cât mai rapidă a stategiei ar avea un impact pozitiv asupra atragerea investițiilor străine, în general.
Cei doi oficiali au mai discutat despre rolul guvernanței corporative si îmbunătățirea cadrului legal, vizând numirea unui management profesionist în companiile din energie. Ministrul Victor Grigorescu a reafirmat principiul toleranței zero privind lipsa de integritate a managerilor care conduc societățile din acest sector.