ANPC Brașov a anunțat pe facebook a doua amendă pentru Engie, pentru practici comerciale înșelătoare. Compania contestă

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol si gaze
Prima Pagina Actual Flux energetic ANPC Brașov a anunțat pe facebook a doua amendă pentru Engie, pentru practici comerciale înșelătoare. Compania contestă

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) Braşov a aplicat o nouă amendă de 50.000 de lei companiei Engie. Motivul: o ofertă privind furnizarea de electricitate, gaze şi servicii tehnice ar putea crea prejudicii consumatorilor, folosindu-se practici comerciale înşelătoare. Anunțul a fost făcut pe Facebook de Sorin Claudiu Susanu, comisar-şef ANPC Braşov, potrivit Agerpres.

Săptămâna trecută, ANPC a amendat Engie tot cu 50.000 de lei pentru nereguli în contractele de furnizare de gaze.

“Acţiunile de control a agenţilor economici care activează în domeniul energiei au continuat şi, din păcate, au fost descoperite noi nereguli. Pentru ceea ce am constatat, a fost aplicată o amenda de 50.000 lei şi se vor face toate demersurile pentru eliminarea neregulilor din contractele încheiate cu consumatorii”, scrie Susanu pe facebook, neprecizând numele vreunei companii. Potrivit Agerpres, ofertele menţionate sunt cele ale Engie.

“S-a analizat contractul încheiat între consumatori şi operatorul economic, în calitate de furnizor, “——ONE 24 – pachet integrat de servicii : gaz, electricitate şi servicii tehnice”, precum şi oferta aferentă, precursoare încheierii contractului în speţă. În acest sens, în ofertă se indică “preţ fix al energiei pentru 24 luni”, dar în cuprinsul contractului ——-ONE 24, la art.3 “Preţul contractului”, alin.6) se menţionează că “Preţul se poate actualiza, modifica conform prevederilor art.7 “Modificarea circumstanţelor” din Condiţiile Generale de Contractare, începând cu a 13-a lună”, iar la aliniatul 8) se indică “înainte cu cel puţin 30 zile calendaristice de expirarea perioadei de valabilitate a preţului, vânzătorul va notifica cumpărătorul cu privire la noile condiţii de preţ”, se arată în postare.

De asemenea, la art.4 “Modalitatea de facturare şi condiţii de plată ” alin.1), lit.a) se indică “pentru a 12-a lună contractuală se emite o factură care va conţine regularizarea financiară, în baza datelor de consum primite de la operatorul de distribuţie sau operatorul de reţea, precum şi regularizarea preţului “, iar la alin.3) se menţionează “în cea de a 12-a lună contractuală, vânzătorul va include în factura de regularizare financiară şi reîncadrarea categoriei de consum de gaze naturale”, fără ca beneficiarul/consumatorul să fie informat asupra categoriei de consum în care a fost sau ar putea fi încadrat şi cum influenţează categoria de consum regularizarea preţului.

În replică, oficialii Engie România au afirmat, marţi, la solicitarea AGERPRES, că respectă, în contractele şi ofertele adresate clienţilor, atât reglementările în vigoare aplicabile în domeniul energiei, cât şi legislaţia specifică în domeniul consumatorilor. “De altfel, contractele şi ofertele au fost şi sunt permanent analizate de către autorităţile competente în domeniu, compania acordând un interes permanent asupra modului în care informaţiile sunt prezentate şi comunicate consumatorilor în documentele adresate, care să vină în scopul de a răspunde cerinţelor legale în vigoare”, au arătat reprezentanţii companiei.

Engie România va iniţia demersul de contestare a amenzii acordate, considerând că sunt respectate cerinţele legale.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *