ANRE a aprobat Ordinele privind obligația producătorilor de gaze și participanților la piață de a oferta pe piețele centralizate

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Bursier
Prima Pagina Actual Flux energetic ANRE a aprobat Ordinele privind obligația producătorilor de gaze și participanților la piață de a oferta pe piețele centralizate

Producătorii de gaze naturale a căror producție anuală realizată în anul anterior depășește 3.000.000 MWh și  participanții la piața de gaze naturale  au obligația legală de a oferta pe piețele centralizate.

Comitetul de reglementare al ANRE, a aprobat, în cadrul ședinței din  17.07.2020:

– ”Ordinul nr. 143/17.07.2020 privind obligația de a oferta gaze naturale pe piețele centralizate  a producătorilor de gaze naturale a căror producție anuală realizată în anul anterior depășește 3.000.000 MWh”,

– ”Ordinul nr. 144/17.07.2020 privind obligația participanților la piața de gaze naturale de a oferta pe piețele centralizate”. 

Potrivit ANRE, principalele măsuri instituite prin ”Ordinul privind obligația de a oferta gaze naturale pe piețele centralizate  a producătorilor de gaze naturale a căror producție anuală realizată în anul anterior depășește 3.000.000 MWh” se referă la următoarele aspecte: stabilirea perioadei 1 iulie 2020– 31 decembrie 2022 în care producătorii de gaze naturale a căror producție anuală realizată în anul anterior depășește 3.000.000 MWh au obligația să oferteze vânzarea unor cantități de gaze naturale, cu livrare în perioada 1 iulie 2020 – 31 decembrie 2022; cota anuală obligatorie de ofertare de 40% și defalcarea acesteia pe produse standardizate stabilită pe perioade; cantitățile de gaze naturale; condițiile minime obligatorii de ofertare și tranzacționare a cantităților de gaze naturale, precum și condițiile de îndeplinire a obligației de ofertare.

Prin adoptarea ”Ordinului privind obligația participanților la piața de gaze naturale de a oferta pe piețele centralizate” se instituie: obligația de ofertare în calitate de vânzător prin aplicarea unei cote procentuale de 40% la cantitatea de gaze naturale pentru care participantul la piața de gaze naturale, în calitate de vânzător, încheie contracte de vânzare-cumpărare pe piața angro, începând cu data de 1 iulie 2020, cu excepția tranzacțiilor realizate pe piețele centralizate și pe care o livrează în anul respectiv;  obligația de ofertare în calitate de cumpărător prin aplicarea unei cote procentuale de 40% la cantitatea de gaze naturale pentru care participantul la piața de gaze naturale, în calitate de cumpărător, încheie contracte de vânzare-cumpărare începând cu data de 1 iulie 2020 pe piața angro, cu excepția tranzacțiilor realizate pe piețele centralizate, cu livrare în anul respectiv; condițiile minime obligatorii de ofertare și tranzacționare a cantităților de gaze naturale, precum și condițiile de îndeplinire a obligației de ofertare.

Obligativitatea producătorilor autohtoni cu o producție anuală de cel puțin 3.000.000 MWh de a oferta un procent minim de gaze naturale pe piețele centralizate din România, precum și a participanților la piața de gaze naturale de a oferta pe piețele centralizate cantități minime de gaze naturale atât în calitate de vânzător, cât și în calitate de cumpărător, a fost reglementată cu scopul de a crește lichiditatea pe piața de gaze naturale și de a forma referințe corecte de preț prin tranzacționarea de produse standardizate, care la rândul lor vor contribui la asigurarea condițiilor pentru echilibrarea comercială a participanților la piață cât și creșterea gradului de predictibilitate al pieței, se precizează în comunicatul Autorității.

Odată cu adoptarea acestor prevederi, ANRE consideră că vor fi favorizate tranzacțiile cu gaze naturale în mod concurențial și nediscriminatoriu, oferind tuturor participanților acces egal la această sursă de gaze, indiferent că sunt din România sau din alt stat membru UE, iar consumatorii, indiferent de apartenență, români sau din alte state membre, vor putea beneficia de acces la gazele naturale în aceleași condiții și la același preț, după cum este precizat și în cadrul directivelor europene privind vânzarea de gaze naturale, care trebuie realizată ”în condiții de egalitate, fără discriminare sau vreun dezavantaj în cadrul Comunității”.


Publicat de

Cristina Trefaș

Director Editorial

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *