ANRE ia măsuri. Participanții la pieţele centralizate de energie vor fi sancționați drastic pentru comportamente inadecvate: neîncheierea sau denunțarea contractului

Publicat pe Categorii Electrica si termica, Energie, Info Bursier, Semnal
Prima Pagina Energie Electrica si termica ANRE ia măsuri. Participanții la pieţele centralizate de energie vor fi sancționați drastic pentru comportamente inadecvate: neîncheierea sau denunțarea contractului
  • Pentru refuzul de a semna contractul, va fi majorată durata de suspendare de la tranzacționare a unui participant
  • Dacă partenerul potențial se află într-o listă de operatori cu care UE interzice relațiile comerciale, se va refuza semnarea contractului rezultat în urma tranzacționării
  • Producătorii din sectorul regenerabilelor vor avea posibilitatea să participe la tranzacționare sub formă agregată

Participanții la pieţele centralizate de energie vor fi sancționați drastic pentru comportamente indecvate, respectiv neîncheierea sau denunțarea contractului, potrivit unui proiect de ordin ANRE.

Urmare a unor solicitări primite din partea participanților la piață, ANRE a modificat Regulamentul privind modalitățile de încheiere a contractelor bilaterale de energie electrică prin licitație extinsă și negociere continuă și prin contracte de procesare. Acesta cuprinde regulile de tranzacționare pe piața angro prin intermediul a 3 modalități (PCCB-LE, PCCB-NC și PCCB-PC), care respectă caracterul centralizat, transparent, public și nediscriminatoriu prevăzut în lege.

Propunerile avansate de AFEER, E-Distribuție Banat și E-Distribuție Muntenia, Opcom, SN Nuclearelectrica, GEN-I și Elcen București vizează necesitatea prevederii unor reguli care să consolideze caracterul de fermitate al unei tranzacții încheiate pe PCCB-LE, dar mai ales pe PCCB-NC, sancționând mai puternic neîncheierea contractului sau denunțarea acestuia, se precizează într-un document al ANRE.

Astfel, s-a mai propus introducerea posibilității de a refuza fără sancțiuni încheierea unui contract, dacă partenerul selecționat nediscriminatoriu se dovedește a avea o istorie de comportament inadecvat pe piețele de energie electrică sau se află printre operatorii cu care este interzisă la nivel UE derularea de activități comerciale.

Alte propuneri au vizat introducerea de noi produse la tranzacționare, precum și introducerea de modificări care să permită tranzacționarea unor cantități cu un anumit grad de nedeterminare, precum și tranzacționarea la prețuri variabile, dependente printr-o formulă de un indice transparent.

Ordinul ANRE privind modificarea Regulamentului privind modalitățile de încheiere a contractelor bilaterale de energie electrică prin licitație extinsă și negociere continuă și prin contracte de procesare este supus consultării publice.

Au fost operate următoarele modificări față de regulamentul în vigoare:

  1. posibilitatea participării la aceste modalități de tranzacționare a producătorilor pe bază de E-SRE sub formă agregată: 2 sau mai mulţi producători de energie din surse regenerabile, indiferent de tehnologia folosită, în vederea îmbunătăţirii performanţelor financiare şi de producţie, pot participa pe pieţele concurenţiale de energie împreună ca o singură entitate agregată, cu respectarea prevederilor Legii concurenţei.
  2. refuzul semnării unui contract rezultat în urma tranzacționării nediscriminatorii, în condițiile în care se documentează că partenerul potențial se află într-o listă de operatori cu care UE interzice relațiile comerciale.
  3. majorarea duratei de suspendare de la tranzacționare a unui participant care refuză semnarea contractului.
  4. considerarea solicitării de denunțare a unui contract încheiat pe PCCB-NC drept încălcare a acestuia și cauză de reziliere, cu aplicarea măsurilor de compensare a pierderilor prevăzute deja în caz de reziliere;
  5. introducerea unor stimulente pentru a consolida caracterul de fermitate al contractelor încheiate pe PCCB-NC, și anume:

– obligația ca ambii parteneri de contract să constituie o garanție de fermitate a acestuia, în favoarea Opcom SA, drept condiție de încheiere a contractului conform; aceasta s-a propus a fi la nivelul valorii livrărilor pe profilul tranzacționat și pe durata de o săptămână, la PIP mediu din ziua de tranzacționare;

– obligația ca ambii parteneri de contract să actualizeze săptămânal nivelul acestei garanții, conform comunicării realizate de Opcom SA, care să calculeze nivelul garanției la nivelul compensațiilor în caz de reziliere, dar nu mai puțin decât nivelul garanției inițiale.

ANRE apreciază că aceasta ar fi o modalitate de a diminua sau chiar elimina practica unora dintre participanți de a denunța contracte dacă piața evoluează într-un sens în care eliberarea de aceste angajamente le-ar fi favorabilă, inclusiv prin neconstituirea garanției înainte de începerea efectivă a livrărilor, se precizează în documentul consultat de InvesTenergy. Introducerea Opcom SA în acest mecanism reprezintă o garanție de neutralitate și ar reduce, totodată, timpul de executare a eventualelor obligații de compensare, comparativ cu introducerea acestora doar în contract, potrivit ANRE.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *