Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE a aprobat, în şedinţa de astăzi, noi Reguli generale privind piața centralizată de gaze naturale.
Astfel, din ianuarie 2018, titularii de licenţă bursieră – OPCOM și BRM – vor fi obligați să publice, la fiecare două ore, informaţii despre preţurile de tranzacţionare, volume tranzacţionate pentru ziua următoare şi numărul de tranzacţii încheiate în acest sens, volumele tranzacţionate pentru restul zilei gaziere şi numărul de tranzacţii încheiate în acest sens – pentru fiecare produs în parte, precum şi lista companiilor care au depus oferte.
Totodată, zilnic vor trebui să afișeze preţul de închidere al zilei de tranzacţionare, variaţia preţului de închidere al zilei faţă de preţul de închidere al zilei anterioare, preţul la sfârşitul zilei de tranzacţionare, variaţia preţului la sfârşitul zilei de tranzacţionare faţă de preţul la sfârşitul zilei de tranzacţionare anterioară, precum şi lista participanţilor înregistraţi la piaţă care au depus minimum o ofertă în piaţă, indiferent de sensul acesteia – vânzare sau cumpărare.
Pentru tranzacţiile încheiate în cadrul pieţei produselor standardizate pe termen mediu şi lung, titularii licenţelor de administrare a pieţei centralizate au obligaţia de a publica zilnic, la sfârşitul intervalului de tranzacţionare, pe pagina proprie de internet, volumele tranzacţionate şi numărul de tranzacţii încheiate în acest sens, preţul minim, mediu și maxim de tranzacţionare al zilei, preţul mediu actualizat pentru fiecare produs în parte, variaţia preţului mediu actualizat faţă de preţul mediu/actualizat al zilei anterioare, preţul de închidere al zilei de tranzacţionare, variaţia preţului de închidere al zilei faţă de preţul de închidere al zilei anterioare, preţul la sfârşitul zilei de tranzacţionare, variaţia preţului la sfârşitul zilei de tranzacţionare faţă de preţul la sfârşitul zilei de tranzacţionare anterioară. Totodată, trebuie publicată lista participanţilor înregistraţi la piaţă care au depus minim o ofertă în piaţă, indiferent de sensul acesteia – vânzare sau cumpărare.
Potrivit unui comunicat al Autorității, noile reguli sunt instituite în vederea îmbunătățirii cadrului de reglementare privind asigurarea tranzacționării gazelor naturale în condiții de concurență, de acces transparent și nediscriminatoriu al cumpărătorilor la cantitățile de gaze naturale ofertate pe piața concurențială. ANRE urmărește să creeze premisele pentru dezvoltarea unei piețe centralizate pentru produse standard tranzacționate menite să asigure referințe de preț bazate pe cerere și ofertă, care să conducă la o concurență loială a operatorilor din sectorul gazelor naturale în favoarea consumatorilor, se menționează în comunicat.
Un alt aspect important vizat de ANRE privește dezvoltarea piețelor Intra-Day (în cursul zilei de livrare) și PZU (piața pentru ziua următoare) pentru asigurarea echilibrării sistemului național de transport al gazelor naturale în așa fel încât să contribuie la creșterea siguranței și continuității alimentării cu gaze naturale.
Noile reguli stimulează tranzacționarea produselor standardizate și vor duce la formarea unui pret de referinţă pentru gazele naturale bazat pe cerere și ofertă, creșterea transparenței și concurenței pe această piață asigurându-i pe consumatori că prețul pe care îl plătesc furnizorului este unul corect, precizează ANRE.
ANRE a implementat, totodată, cadrul legal care permite tuturor consumatorilor să își aleagă furnizorul de gaze naturale. Procesul de schimbare a furnizorului este gratuit, nu implică modificări de ordin tehnic și orice client final casnic de gaze naturale poate să treacă de la furnizarea în regim reglementat, la furnizarea în regim concurențial.
Pentru a veni în sprijinul clienților finali casnici de gaze naturale, ANRE a pus la dispozitie, la pagina proprie de internet, o aplicație web de comparare a prețurilor în domeniul gazelor naturale denumită „Comparator oferte-tip de furnizare a gazelor naturale”, instrument independent și necomercial al cărui scop este sa permită compararea preţurilor de furnizare şi a condiţiilor oferite de furnizorii de gaze naturale, înainte de a alege un anume furnizor sau o anume ofertă-tip.
Prin linkul alaturat http://www.anre.ro/ro/info-consumatori/comparator-oferte-tip-de-furnizare-a-gn clienții finali de gaze naturale au posibilitatea accesării directe a comparatorului de prețuri în domeniul gazelor naturale, care se găsește afișat pe prima pagină (Home) a site-ului ANRE.