ANRE vrea să stimuleze implementarea contoarelor inteligente la români. Noi obligații pentru operatorii de distribuție

Publicat pe Categorii Electrica si termica, Energie, Flux energetic, Semnal
Prima Pagina Energie Electrica si termica ANRE vrea să stimuleze implementarea contoarelor inteligente la români. Noi obligații pentru operatorii de distribuție
  • Proiect de ordin: se introduc valori minime pentru doi indicatori de evaluare a implementării SMI. Distribuitorii, obligați să îndeplinească țintele anuale de implementare în proporție de minim 90%, respectiv numărul total de utilizatori prevăzut pentru a fi integrați în perioadă respectivă
  • ANRE: Este foarte important ca sistemele implementate să poată asigura transmiterea cu succes – fără alterări cauzate de perturbații și la momentele stabilite prin parametrii configurați – a datelor colectate (indecși, date de stare, date de instrumentație) către sistemul central, în mod continuu

ANRE vrea să stimuleze desfășurarea procesului de implementare a contoarelor inteligente la români și a pregătit noi obligații pentru operatori.  Dumitru Chiriță, Președinte ANRE, a anunțat recent, că se încearcă, prin noile reglementări, să se impună operatorilor obligaţia să investească suplimentar peste nivelul de investiţie aprobat de ANRE. “Până în 2028, din câte cunosc, nu trebuie să investim în contorizare inteligentă la nivel de 100%, pentru că sunt 4,5 milioane de clienţi în România, care consumă până în 50 de Kilowaţi oră pe lună. Este asumat peste undeva la 80%. (…) În legătură cu contorizarea inteligentă, spun ce am spus şi în 2018: energia electrică – până una-alta – nu se transmite wireless, instalaţiile reţelei electrice sunt într-o situaţie foarte rea şi este nevoie de foarte multe investiţii. Acesta este şi motivul pentru care am stabilit ca 85% din investiţii să se realizeze în instalaţii şi 15% să fie făcute în contorizare inteligentă. După cum aţi observat, nici acel 15% nu a fost investit în contorizare inteligentă. Încercăm acum prin noile reglementări să creăm suplimentar obligaţia acestor operatori să investească peste nivelul de investiţie aprobat de către ANRE, pentru că nu vrem să afectăm investiţiile în reţelele electrice”, a susţinut Dumitru Chiriţă în Parlament.

Astfel, printr-un nou proiect de Ordin privind modificarea Condițiilor cadru pentru realizarea calendarului de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivel national, ANRE propune introducerea de valori minime pentru doi indicatori de evaluare a implementării SMI.

Operatorii de distribuție vor fi obligați să îndeplinească țintele anuale de implementare prevăzute în calendarul de implementare a Sistemelor de Măsurare Inteligente – SMI la nivel național aprobat în proporție de minim 90%, respectiv numărul total de utilizatori prevăzut pentru a fi integrați în perioadă, cu respectarea tuturor zonelor planificate pentru integrare în perioada respectivă.

Un nou articol prevede că valoarea indicatorului „Media anuală a ratelor zilnice de succes a transmiterii datelor de la contor la HES/MDMS” pentru care SMI implementate se consideră că îndeplinesc funcționalitățile obligatorii prevăzute în anexa nr. 2 la condițiile-cadru, este de minim 80%. Este foarte important ca sistemele implementate să poată asigura transmiterea cu succes (fără alterări cauzate de perturbații și la momentele stabilite prin parametrii configurați) a datelor colectate (indecși, date de stare, date de instrumentație) către sistemul central, în mod continuu, precizează ANRE.

În cazul neîndeplinirii acestei condiții, ANRE va proceda la nerecunoaşterea costurilor cu amortizarea şi rentabilitatea corespunzătoare echipamentelor care asigură transmiterea datelor aferente posturilor de transformare implicate, pentru anul respectiv, motivat de faptul că în această situaţie investiția aferentă comunicaţiei datelor nu și-a atins scopul, astfel recunoaşterea costurilor aferente devin nejustificate, se specifică în nota de fundamentare a proiectului de ordin aflat în consultare publică.

În plus, distribuitorii și furnizorii de energie electrică vor fi obligați să informeze utilizatorii cu privire la integrarea locului de consum/producere și consum în SMI și să se încheie un act adițional la contractul de furnizare.  Iar facturarea serviciului de distribuție se va efectua pe baza datelor de măsurare înregistrate de SMI pentru utilizatorii ale căror locuri de consum/de producere și consum sunt integrate în SMI.

Pentru îndeplinirea condiției de eficiență economică a implementării SMI prevăzută de Lege, se prevede ca montarea de contoare integrabile în SMI la racordarea utilizatorilor noi să se facă numai pentru locuri de consum/de producere și consum situate în zone în care este programată implementarea SMI în următorii 5 ani.

În aprilie, ANRE a mai venit cu noi decizii privind contorizarea inteligentă. Astfel, furnizorul facturează energia electrică consumată/produsă numai pe baza datelor de decontare înregistrate de SMI. S-a renunțat la indexul auto-citit și s-a interzis utilizarea unei cantități estimate de energie.

ANRE a stabilit, totodată, obligații pentru furnizori și distribuitori în ce privește informarea corectă și completă a consumatorului cu privire la beneficiile pe care le poate obţine prin valorificarea funcționalităților contoarelor inteligente.

Citiți mai multe pe https://www.investenergy.ro/contorizarea-inteligenta-noi-decizii-anre-furnizorul-va-factura-energia-electrica-consumata-produsa-numai-pe-baza-datelor-de-decontare-inregistrate-de-smi-se-renunta-la-indexul-auto-citit-se-inter/

Conform ultimului raport ANRE, contorizarea inteligentă în România este tot în stadiu incipient, înregistrându-se mari diferențe între operatori.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *