Asociația Energia Inteligentă vine în sprijinul consumatorilor casnici cu o analiză a ofertelor de pe piața de gaze pentru a stabili prețul orientativ în negocierea contractelor pe piața liberă

Publicat pe Categorii Info Consumatori, Opinii / Analize, Semnal
Prima Pagina Info Info Consumatori Asociația Energia Inteligentă vine în sprijinul consumatorilor casnici cu o analiză a ofertelor de pe piața de gaze pentru a stabili prețul orientativ în negocierea contractelor pe piața liberă

Asociația Energia Inteligentă (AEI) a analizat ofertele celor 35 de furnizori care vând gaze în regim reglementat către consumatorii casnici, publicate pe site-urile proprii, comparativ cu prețul reglementat pe care acești consumatori îl au în prezent. A constatat că 8 furnizori nu au publicat oferte, 9 dintre acești furnizori propun un preț mai mic decât prețul din present, 5 mențin prețul și 13 propun un preț mai mare decăt prețul din prezent.  

”Folosind datele publicate în comparatorul de preț de pe site ul ANRE, am calculat un preț orientativ al gazelor la nivelul consumatorilor casnici care primesc gaze de la diverși furnizori. Acest preț orientativ ne permite să aprecime discounturile pe care clienții casnici le pot solicita furnizorulor lor de gaze față de prețurile actuale”, a declarat președintele AEI, Dumitru Chisăliță.

Furnizori Discounturi orientative pe care le pot solictat clienții casnici de la furnizorii lor de gaze Preț final orientativ care poate fi folosit ca bază de negocierea a prețului gazelor cu furnizorii actuali de gaze (lei/MWh) Preț final din ofertele furnizorilor actuali, începând cu data de 1 iulie 2020 (lei/MWh)
VEGA 93 -38% 128.67 207.68
Cordun Gaz -34% 107.30 162.98
Premier Energy Zimnicea -26% 96.10 130.73
BERG -24% 120.99 158.64
Nord Gaz -20% 103.81 130.00
Premier Energy -20% 127.31 159.00
Salgaz -19% 117.63 144.91
Tehnologica Radion -18% 131.95 160.00
Distrigaz Vest -17% 122.70 146.98
Gaz Sud -17% 133.51 159.90
Euro Seven Industry -16% 121.15 144.33
Mehedinti Gaz -15% 110.77 130.00
E.ON Energie Romania -14% 113.12 131.92
Macin Gaz -13% 123.54 142.39
Oligopol -11% 138.98 155.92
Gaz Est Vaslui -10% 117.83 130.75
Tulcea Gaz -8% 118.94 129.94
Engie -7% 115.84 124.92
Progaz PD -7% 127.23 136.55
MM Data -5% 119.14 125.31
Amarad -4% 132.53 138.75
Premier Energy Otopeni -4% 108.95 114.00
Gaz Vest -3% 121.36 125.00
Instant Construct -3% 127.40 130.95

Analizând prețul marfă al gazelor + comisioanele furnizorilor, Asociația Energia Inteligentă constată o diferență uriașă între aceste valori la nivelul diferiților furnizori. Preluăm din studiul realizat de asociație:

  • Diferența între valoarea cea mai mică și valoare cea mai mare a prețului gazelor achiziționate este de 2,32 de ori. Puțin probabil ca într-o piață să apară o diferență atât de mare care să se datoreze exclsuiv tranzacționării prețului marfă al gazelor.
  • Premier Energy prezintă două de valori de preț de achiziție+comisioane, cu o diferență într ele fiind de 1,35. Achiziția gazelor naturale de la producători / importatori, nu se face pe direcții de consum, astfel încât prețul mediu de achiziție nu poate să fie decât unul singur.
  • Mihoc Oil și Gazmir Iași sunt doi furnizori extrem de mici care au un consum anual de 0,07% și respectiv 0,18% din consumul total de gaze al lunii februarie 2020 (conform ultimului Raport al ANRE pe piața de gaze). Puțin probabil ca acești doi mici furnizori pot să achziționeze gaze la un preț cu 30% mai mic (considerând comisioanele similare), decât o companie ca E.ON Gaz Furnizare care conform aceluaiș raport al ANRE deține o cotă de piață de 39,36% din piața reglementată sau cu 27% mai mic decât ENGIE, care conform aceluiaș raport deține o cotă de piață de 52,84%.

Putem aprecia că dacă furnizorul Mihoc Oil a putut să achiziționeze gaze pentru întreg anul gazeier 2020/2021 la o valoare de 67,24 lei/MWh, valoare în care se găsesc și comisioanele sale, ceilalți furnizori mai ales acei care achiziționează cantități mari de gaze, au achiziționat gaze la prețuri similare.

În situația în care am considera pentru analiza noastră, nu cel mai mic preț din tabelul 2, nici al doilea, nici al treilea, ci doar al patrulea preț ca fiind un preț acoperitor pentru gazele achiziționate pe piața din România (fiind comparativ cu prețul marfă al celor mai bune oferte de pe comparatorul de prețuri de pe site-ul ANRE) și care aduce și un comision îndestulător pentru furnizor, am putea efectua un calcul orientativ, pentru a stabili care este  rezultatul ofertelor tip pe care ar trebui să le facă furnizorii către clienții casnici  din portofoliu lor.

Considerând prețul marfă al gazelor naturale + comisioane la valoarea de 77,25 lei/MWh (al patrulea cel mai mic preț marfă + comisioane din ofertele existente din tabelul 2) și aplicând exact aceleași tarife de transport și distribuție pe care aceștia le au publicate pe site-ul ANRE, obținem prețul orientativ al gazelor pe care consumatorii reglementați ai acestor furnizori l-ar avea ca și bază de negociere cu furnizorii lor.

Asociația Energia Inteligentă dorește să precizeze ca Prețul Corect la Gaze se poate determina doar analizând datele fiecărei categorii omogene de clienți: cantitatea de gaze care urmează a fi consumată, dinamica zilnică, lunară, semestrială a consumului, posbilitatile de decontare, posibilități de substituire a gazelor etc., aceste discouturi având doar un rol orientativ.

Asociația Energia Inteligentă reunește profesioniști din domeniul energiei electrice și gazelor naturale, care militează pentru un preț corect al gazelor naturale și pentru creșterea transparenței în piața de energie din România. Misiunea asociației este de a contribui la o mai bună informare a consumatorilor de gaze și de energie din țara noastră.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Un comentariu la “Asociația Energia Inteligentă vine în sprijinul consumatorilor casnici cu o analiză a ofertelor de pe piața de gaze pentru a stabili prețul orientativ în negocierea contractelor pe piața liberă”

  1. Foarte bun articolul si comentariile
    Dar intrati din nou pe site ANRE ex pt voluntari ceata totala de simbata pana azi au disparut anumite firme distribuitoare
    2) firmele selectionate pe site lANRE pot face contract indiferent de llocalitatea unde se face ce contractul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *