BRM lansează o nouă platformă. Consumatorii casnici vor putea cumpăra energie pe bursă. Participare gratuită

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Bursier, Info Consumatori
Prima Pagina Actual Flux energetic BRM lansează o nouă platformă. Consumatorii casnici vor putea cumpăra energie pe bursă. Participare gratuită

Bursa Româna de Mărfuri (BRM) lansează o platformă pentru selectarea furnizorilor de energie electrică de către utilizatorii finali casnici și non-casnici. Tranzacțiile vor avea loc săptămânal, electronic, în zilele de luni, consumatorii casnici bucurându-se de participare gratuită

BRM, prima instituție de profil bursier constituită și funcționând continuu în Romania după 1989, consecventă deciziei sale de a-și deschide porțile și de a oferi servicii inclusiv direct publicului larg, anunță, în contextul liberalizării pieței, lansarea platformei sale pentru selectarea furnizorilor de energie electrică de către utilizatorii finali casnici și non-casnici. Menită să asigure concentrarea cererii și simplificarea accesului în piață, noua platforma oferă avantajele consacrate ale mecanismelor bursiere: transparență, reguli stricte de tranzacționare aplicate egal tuturor participanților, acces rapid, simplu și prietenos, eficientă, cea mai bună execuție, se precizează într-un comunicat transmis de BRM.

Prin participarea activă cu cele mai bune oferte a celor mai importanți furnizori, precum și prin agregarea semnificativă a ordinelor de cumpărare se realizează cadrul optim de echilibrare a cererii cu oferta, condiția necesară pentru determinarea prețurilor corecte și avantajoase pentru consumatori, spun reprezentanții BRM.

Tranzacțiile vor avea loc săptămânal, electronic, în zilele de luni, consumatorii casnici bucurându-se de participare gratuită. Ei vor putea opta anterior licitațiilor pentru caracteristicile contractuale predefinite și vor semna noile contracte la sfârșitul sesiunilor de descoperire a prețurilor, doar în măsură în care rezultatele acestora le vor considera favorabile.

Informații suplimentare cu privire la procedurile bursiere puse la dispoziție și la opțiunile contractuale de furnizare de energie electrică pot fi obținute de pe pagina de Internet a BRM, din pliantele de prezentare, din ghidul dedicat de tranzacționare sau telefonic, de la personalul specializat al instituției.

Concepută că un instrument de suport, dar și de educație bursieră a publicului larg, noua platformă de tranzacționare va reprezenta, în intenția inițiatorilor săi, atât un pas important în dezvoltarea pieței de retail de energie electrică din România, cât și o contribuție la rezolvarea unei probleme sociale și economice care preocupă pături largi ale populației țării, într-un moment cu îngrijorări specifice produse de diversele crize pe care societatea noastră obiectiv le traversează, se specifică în comunicatul BRM.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *