INTERVIU Claudia Brânduș, Președinte RWEA. Sectorul energetic după pandemie: Este “norocos” pentru că are deja nevoie de investiții și poate beneficia de finanțări avantajoase, publice și private. Este nevoie de angajamente și planuri ferme, de proiecte concrete și fezabile

Publicat pe Categorii Exclusiv, Interviuri InvesTenergy, Semnal
Prima Pagina Actual Semnal INTERVIU Claudia Brânduș, Președinte RWEA. Sectorul energetic după pandemie: Este “norocos” pentru că are deja nevoie de investiții și poate beneficia de finanțări avantajoase, publice și private. Este nevoie de angajamente și planuri ferme, de proiecte concrete și fezabile
  • Măsuri de protecție trebuie luate doar pentru acele persoane și agenți economici care sunt afectați în această perioadă
  • Dacă furnizorii vor avea probleme, vor fi amânări de plăți și/sau rezilieri de contracte. Să nu uităm iarna lui 2017 când am asistat la un fenomen generalizat de rezilieri de contracte din partea furnizorilor sau chiar insolvențe. Același lucru se poate întâmpla din nou, în primul rând la furnizori și, ulterior, la producători…

Cum ar trebui să se pregătească sectorul energetic pentru perioada de după pandemie? “Sectorul energetic este <norocos> pentru că are deja nevoie de investiții și poate beneficia de finanțări avantajoase atât publice în cadrul Pactului European Ecologic, cât și private. Dar pentru asta este nevoie de angajamente și planuri ferme, de proiecte concrete și fezabile, care pot atrage atât investiții directe, cât și investiții indirecte în industrii adiacente”, susține Dna Claudia Brânduș, Președintele Asociației Române pentru Energie Eoliană – RWEA.

Referitor la facilităţile care ar urma să se acorde contribuabililor operatori economici, reprezentanta producătorilor de energie eoliană spune că măsuri de protecție trebuie luate doar pentru acele persoane și agenți economici care sunt afectați în această perioadă. „Ceea ce este însă de neînțeles și cu un potențial extrem periculos în piață este de ce amânarea se aplică la aproape toți consumatorii și cum reușește statul să acopere lichiditatea la o asemenea magnitudine”. Dacă furnizorii vor avea probleme, vor fi amânări de plăți și/sau rezilieri de contracte. „Să nu uităm iarna lui 2017 când am asistat la un fenomen generalizat de rezilieri de contracte din partea furnizorilor sau chiar insolvențe. Același lucru se poate întâmpla din nou, în primul rând la furnizori și, ulterior, la producători, în funcție de nevoile de consum ale clienților din portofoliu”, afirmă Dna Brânduș.

Interviu cu Dna Claudia Brânduș, Președinte Asociația Română pentru Energie Eoliană – RWEA

Cum apreciați proiectul de lege, respectiv măsura de amânare la plata utilităților pentru aproape toți consumatorii, adoptată de Parlament? 

Cu siguranță măsuri de protecție trebuie luate pentru acele persoane și agenți economici care sunt afectați în această perioadă. De altfel, cel puțin 13 State Membre au obținut deja aprobarea la Comisia Europeană pe măsurile luate, în condițiile în care după cum știe, regulile de ajutor de stat au fost semnificativ modificate pentru anul 2020 ca statele membre să poate lua măsurile necesare extraordinare pentru a ajuta populația și economia. Deci, este bine că s-a luat o măsură, este și interesantă propunerea de asigura lichiditate direct la furnizorii de servicii, celelalte state optând pentru a asigurare lichiditate pe partea de consumator / agent economic în dificultate. 

Ceea ce este însă de neînțeles și cu un potențial extrem periculos în piață este de ce amânarea se aplică la aproape toți consumatorii și cum reușește statul să acopere lichiditatea la o asemenea magnitudine.  Nu am văzut nici un punct de vedere din partea Băncii Naționale si nu avem cunoștinț de nici o schema de ajutor de stat notificată la Comisia Europeana, ceea ce ne convinge de faptul că măsura s-a luat în grabă fără o analiză adecvată.

Care va fi efectul asupra producătorilor de energie eoliană dacă Președintele României promulgă legea în forma adoptată de Camera Deputaților?

Este greu de estimat un impact, pentru ca nu știm evoluția implementării. Într-un scenariu ideal, prin asigurarea finanțării lichidității, legea ar trebui sa mute impactul din sistemul energetic în cel bugetar, dar aici există mecanisme europene care pot ajuta. Deci, dacă se aplică întru totul, teoretic, nu va fi impact din această lege în sectorul nostru. Însă experiența ne face să credem că măsurile pot fi aplicate parțial si câteodată selectiv, ceea ce ne face să credem că, mai degrabă, întâi vor veni problemele și soluțiile vor mai aștepta.

Dacă furnizorii vor avea probleme, cum vor impacta acestea activitatea producătorilor?

Amânări de plăți și/sau rezilieri de contracte. Să nu uităm iarna lui 2017 când am asistat la un fenomen generalizat de rezilieri de contracte din partea furnizorilor sau chiar insolvențe. Același lucru se poate întâmpla din nou, în primul rând la furnizori și, ulterior, la producători, în funcție de nevoile de consum ale clienților din portofoliu.

Prezentați propunerile/demersul RWEA

RWEA a propus:

•    amânarea plății facturilor de utilități pentru consumatorii persoane fizice care au intrat în șomaj tehnic și care, ca urmare a situației generate de criza de sănătate publică, obțin venituri sub salariul minim pe economie;

•  în cazul operatorilor economici, amânarea plății să fie aplicată doar întreprinderilor mici și mijlocii ce au obținut Certificatul pentru Situații de Urgență Tip 1 (albastru).

•    implementarea imediată a măsurilor de creditare și garantare prevăzute în lege. 

Cum se descurcă membrii RWEA în această perioadă în care este declarată starea de urgență în România?

Până acum sectorul nu a fost afectat și ne-am concentrat atenția la măsurile de prevenție necesare personalului nostru. Operarea și dispecerizarea parcurilor nu sunt afectate, fiecare luând masurile pe care le-a considerat necesare.   Suntem în permanent contact cu colegii de la PATRES și, împreună, încercăm sa anticipăm probleme pentru ca găsi soluțiile potrivite.

Cum ar trebui să se pregătească sectorul energetic pentru perioada de după pandemie?

În primul rând, sectorul energetic trebuie ținut în picioare, altfel nu o să mai aibă cine să se pregătească. În al doilea rând, sectorul energetic este „norocos” pentru că are deja nevoie de investiții și poate beneficia de finanțări avantajoase atât publice în cadrul Pactului European Ecologic, cât și private. Dar pentru asta este nevoie de angajamente și planuri ferme, de proiecte concrete și fezabile, care pot atrage atât investiții directe, cât și investiții indirecte în industrii adiacente. Dacă astăzi se dă în sectorul energetic, mâine costul investițiilor va fi mult mai mare, în condițiile în care instabilitatea legislativă este oricum un risc foarte mare în România.

Vă mulțumesc.


Publicat de

Cristina Trefaș

Director Editorial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *