Comitetul de Reglementare al ANRE aprobă, pe 23 noiembrie, retragerea Licenţei de furnizare a gazelor naturale societăţii Restart Energy One. 18.000 de clienți vor fi preluați de ENGIE, în calitate de FUI

Publicat pe Categorii Business, Furnizare / Distributie / Transport, Semnal
Prima Pagina Business Furnizare / Distributie / Transport Comitetul de Reglementare al ANRE aprobă, pe 23 noiembrie, retragerea Licenţei de furnizare a gazelor naturale societăţii Restart Energy One. 18.000 de clienți vor fi preluați de ENGIE, în calitate de FUI
  • ENGIE a decis să renunțe la statutul de FUI începând cu 15 decembrie. Este și intenția CIS Gaz, potrivit unor surse autorizate

ANRE își va da acordul pe 23 noiembrie pentru retragerea licenței de furnizare gaze naturale a Restart Energie. Comitetul de Reglementare a ANRE are pe ordinea de zi a ședinței din data de 23 noiembrie, pentru aprobare, proiectul de decizie și raport privind aprobarea retragerii Licenţei nr. 2015 de furnizare a gazelor naturale societăţii Restart Energy One S.A.

Restart Energy a anunțat, printr-un comunicat, că vrea să renunțe la furnizarea de gaze naturale din 2022. După cum se prezintă situația, cererea va fi aprobată de ANRE și cei 18.000 de clienți vor fi portați automat către FUI, mai exact către Engie, din această lună.

Comitetul de reglementare ANRE a mai aprobat, în ședința din 17 noiembrie, retragerea licenţei nr. 1842 de furnizare a gazelor naturale societăţii Tulcea Gaz. Cei peste 15.000 de clienţi ai societăţii au fost preluaţi, începând cu data de 8 noiembrie, tot de ENGIE România, în calitate de furnizor de ultimă instanţă (FUI), potrivit unui anunț al Tulcea Gaz.

În momentul de față, sunt șase FUI de gaze, desemnați de ANRE, și anume: ENGIE, CEZ, Premier Energy, Electrica Furnizare, CIS Gaz și Tinmar Energy.

ENGIE a decis să  renunțe la statutul de FUI începând cu 15 decembrie. Se pare că nu este singura companie care vrea să renunțe la statutul de FUI pe gaze. Surse autorizate spun că și CIS Gaz vrea să renunțe să fie FUI, tot din 15 decembrie.

„Este o abordare prudentă și responsabilă care să asigure continuitatea alimentării cu gaze naturale pentru cei 1,9 milioane de clienți din portofoliu”, explică reprezentanții ENGIE.  În decurs de doar două săptămâni, ENGIE a preluat 20.000 de clienți de la 3 furnizori care au renunțat la licență. Decizia companiei are în vedere evoluția fără precedent a prețurilor gazelor naturale și contextul de incertitudine generată de imposibilitatea de a previziona din timp preluarea clienților acestor furnizori și de a le asigura cantitățile necesare de gaze. Plus schema de sprijin ce creează dezechilibre financiare majore pentru companie, mecanismul de plafonare prevăzut de Legea 259/2021 neasigurând recuperarea integrală a costurilor reale de achiziție, potrivit unui comunicat al companiei.

Citește mai multe pe https://www.investenergy.ro/engie-explica-decizia-de-renuntare-la-statutul-de-fui-incepand-cu-15-decembrie-este-o-abordare-prudenta-si-responsabila-care-sa-asigure-continuitatea-alimentarii-cu-gaze-naturale-pentru-cei-19-milio/

Situație fără precedent pe piața gazelor: 31.000 clienți finali au fost preluați de FUI în ultimele 2 luni și mai mulți furnizori au cerut retragerea/suspendarea licențelor. ANRE dispune măsuri urgente pentru asigurarea continuității în furnizarea cu gaze naturale a consumatorilor. Potrivit unui Proiect de Ordin ANRE de modificare a Regulamentului privind furnizarea de ultimă instanţă a gazelor naturale, un furnizor poate renunţa la statutul de FUI doar în situaţia în care lista FUI desemnaţi conţine cel puțin 5 furnizori a căror a căror cotă de piață cumulată, din punctul de vedere al numărului de clienţi finali este de minimum 70%. De asemenea, a fost modificat termenul în care furnizorul poate transmite la ANRE o notificare prin care îşi exprimă intenţia de a renunţa la statutul de FUI, respectiv, de la 45 zile la 60 zile înaintea datei de la care acesta doreşte să renunţe.

Citește și: https://www.investenergy.ro/situatie-fara-precedent-pe-piata-gazelor-31-000-clienti-finali-au-fost-preluati-de-fui-in-ultimele-2-luni-mai-multi-furnizori-au-cerut-retragerea-suspendarea-licentelor-engie-vrea-sa-renunte-la-sta/


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *