CONPET a pus în funcțiune prima locomotivă electrică

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol si gaze
Prima Pagina Actual Flux energetic CONPET a pus în funcțiune prima locomotivă electrică

CONPET a pus în funcțiune prima locomotivă electrică – LEA, la Rampa Bărbătești din județul Gorj. 

Potrivit unui comunicat transmis de companie, proiectul de transformare a locomotivei LDH 1250 CP – 840 în LEA (locomotivă electrică dotată cu acumulatori de tip Plug-In) a început în anul 2019 și a inclus, la Rampa Bărbătești, pe lângă lucrările de reparație și transformare a vehiculului, modernizarea instalației electrice pentru asigurarea parametrilor curentului necesar pentru încărcarea acumulatorilor locomotivei LEA, precum și  instruirea personalului cu responsabilități în siguranța circulației pentru operarea acestui tip de locomotivă.

Prima locomotivă electrică a CONPET, destinată serviciului de manevră

Locomotiva electrică cu acumulatori este destinată serviciului de manevră feroviară pe linii ferate uzinale neinteroperabile pentru un tonaj maxim remorcat de 2500 t, cu viteza maximă de 30 km/oră.

Sursa de energie este asigurată de bateriile Li-ion care se dimensionează conform aplicației pentru care se utilizează locomotiva, având o autonomie între 12 și 24 de ore. Încărcarea bateriilor se realizează de la o sursă exterioară de 3×400 V 50 Hz dimensionată corespunzător capacității bateriilor, durata de încărcare de la 20% la 100% fiind de aproximativ două ore. Puterea motorului electric asincron de tracțiune se alege în funcție de aplicația pentru care este utilizată locomotiva.

Aceasta se poate configura cu sau fără cabină de conducere. Totodată, pentru creșterea autonomiei și îmbunătățirea performanțelor, produsul poate fi echipat cu un grup electrogen, devenind astfel locomotivă hibrid.

CONPET S.A. deţine infrastructură critică naţională, în baza  Hotărârii de Guvern nr. 1198/2012 privind desemnarea infrastructurilor critice naţionale. În acelaşi timp, Sistemul Naţional de Transport al Petrolului administrat de CONPET S.A. este de importanţă strategică, conform Legii Petrolului nr. 238/2004. Societatea este definită, prin lege, ca fiind de importanță națională și strategică. 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *