Corina Popescu, CEO Electrica, apel la specialiștii din energie: Să punem pe masă studii clare, să se definească un portofoliu de proiecte strategice care să fie susținute printr-o modificare legislativă

Publicat pe Categorii Esential, Opinii / Analize, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Corina Popescu, CEO Electrica, apel la specialiștii din energie: Să punem pe masă studii clare, să se definească un portofoliu de proiecte strategice care să fie susținute printr-o modificare legislativă

Corina Popescu, CEO Electrica, a făcut un apel la specialiștii din energie. “Avem nevoie de studii clare care să ne arate cum reușim să parcurgem perioada de tranziție energetică în condiții de stres, ce putem să ne asumăm și ce proiecte ar trebui să fie susținute. Este o obligație pentru toți specialiștii din sectorul energetic, să punem pe masă studii clare prin care să se definească un portofoliu de proiecte strategice pe care să le susținem printr-o modificare legislativă care să facă posibilă accelerarea acestora”, a declarat Corina Popescu, la Conferința “Modelul de piață în domeniul energiei electrice: funcționalitate și posibile amendamente”, organizată de CNR-CME.

“Mi-aș dori să existe o unitate la nivelul întregului sector…Disperarea mea vine din faptul că nu reușim să ne punem la masă și să vedem care sunt probleme reale pe care le avem și să identificăm soluții fezbile care să ajungă să fie și implementate. Nu ne mai permitem sincope”, a mai spus Popescu.

Prezent la aceeași conferință, Claudiu Dumbrăveanu, Director General ANRE, a precizat: “Criza a lovit în toată Europa.Trebuie să construim un model de piață care să ne ajute să trecem mai repede prin această criză; nu trebuie să căutăm reguli noi, care vin cu restricții… Măsurile luate acum sunt unele chirurgicale pentru situații de urgență, sunt măsuri bune, pe care noi le sustinem. Investițiile reprezintă cheia rezolvării crizei și modului în care ieșim din criză”.

Potrivit reprezentanților CNR-CME, diversele crize cu care societatea românească s-a confruntat și încă se confruntă au scos la iveală o serie de imperfecțiuni, inclusiv în domeniul piețelor de energie electrică. Cauzele sunt multiple, de la structura însăși a sectorului energetic până la dezechilibrul accentuat al ofertei față de cerere, la care se adaugă noi restricții de dezvoltare impuse de țintele ambițioase ale Uniunii Europene. Toate imperfecțiunile se traduc în semnale de preț care au devenit imposibil de suportat de către consumatorul mediu, cu atât mai mult de către cel vulnerabil. Este deci evident că este momentul unei analize lucide a actualei situații și a stabilirii unor măsuri adecvate, susțin aceștia.

La conferința organizată de CNR-CME, speakerii au abordat problemele actuale ale pieţei de energie electrică şi necesitatea de adaptare în condițiile impuse de creşterea necesarului de energie electrică, a obiectivelor privind țintelor de decarbonare a sectorului de generare a energiei electrice, necesitatea promovării surselor regenerabile odată cu sistemele de stocare a energiei, probleme ale sistemelor de distribuţie a energiei electrice, apariţiei centralelor electrice virtuale (Virtual Power Plant).


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

2 comentarii la “Corina Popescu, CEO Electrica, apel la specialiștii din energie: Să punem pe masă studii clare, să se definească un portofoliu de proiecte strategice care să fie susținute printr-o modificare legislativă”

  1. Ar fi fost frumos ca și Electrica sa aibă o centrala de producție, eventual la Fântânele, dar ce sa vezi, a blocat-o Corina Popescu, un mare specialist în vorbe dar un manager fara potențial. Doamna, înainte de a da sfaturi ce trebuie sa facă unii ar fi bine sa ne uitam în propria curte. Când știi adevărul, te ia scârbă. Ar trebui sa mergeți intr-un loc în care sa va fructificati potențialul tehnic de care dispuneți, ca cel managerial și strategic este invizibil.

  2. Pe bune?Plătim salariile dvs.sunteti companie de stat, că sa ne întrebați cum sa trecem peste criza?De SRI ați auzit?De subminarea economiei pedepsita prin lege,va spune ceva?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.