Ministerul Energiei a decis să publice rapoarte ale Corpului de Control al ministrului Energiei. În două zile au fost afișate pe site-ul ministerului două rapoarte ce vizează aspecte din activitatea Oil Terminal Constanța și cea a Direcției Generale Țiței și Gaze Naturale din cadrul Ministerului Energiei.
Dacă la Oil Terminal nu s-au găsit nereguli în situaţia financiară şi în administrarea companiei, Corpul de control al Ministerului Energiei va sesiza Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în legătură cu „posibile fapte ce pot întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni” constatate în cazul a trei contracte de concesiune a serviciului public de distribuție a gazelor naturale în localități din județul Argeș, încheiate cu Tehnologica Radion. Echipa de control din minister a verificat modul în care au fost exercitate drepturile și obligațiile concedentului și ale concesionarului în cazul celor 3 contracte menționte.
Tehnologica Radion Bucureşti, firmă de construcții ce aparține lui Theodor Berna (implicat într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani), a intrat în insolvenţă la data de 15 septembrie 2014.
Primul contract, încheiat între Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și Tehnologica Radion avea ca obiect concesionarea serviciului serviciului public de distribuție a gazelor naturale în localități din comuna Poiana Lacului, județul Argeș și o durată de derulare de 49 de ani. Lucrările de investiții urmau să fie executate pe o perioadă de doi ani, respectiv 2010 și 2011, având o valoare de 900.000 euro (fără TVA). Tehnologica Radion a cerut prelungirea cu 24 de luni a contractului, precizând că lucrările erau realizate în proporție de 71%, motivândgradul redus de interes din partea populației pentru racordarea la rețeaua de gaze natural. A fost încheiat un act adițional prin care a fost prelungită cu doi ani, până la 24 ianuarie 2014, perioada de realizare a investițiilor minime, deși motivele invocate de către societate nu se încadrau în cazurile prevăzute pentru adaptarea prin act adițional a contractului initial. Ulterior, Tehnologica Radion a mai solicitat ministerului o nouă prelungire, cu încă 24 de luni, stadiul de realizare a lucrărilor precizat fiind tot de 71%.”Din înscrisurile transmise de Direcția Generală de Țiței și Gaze Naturale în timpul desfășurării acțiunii de control nu s-a putut stabili cu certitudine dacă reprezentanții Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri au calculat și încasat penalitățile prevăzute, în cuantum de 0,1% pe fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea investiției nerealizate conform graficului pentru perioada de peste doi ani în care concesionarul nu a făcut dovada realizării a 29% din investiție”, se precizează în raportul Corpului de Control. Se mai semnalează că nu a fost executată scrisoarea de garanție bancară de bună execuție pentru garantarea investițiilor asumate, în valoare de 3% din totalul investiției și cănu au putut fi identificate persoanele responsabile să calculeze și să încaseze penalitățile și încheierea actului additional. Acestea „pot întruni elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice”, susțin reprezentanții Ministerului Energiei.
Al doilea contract de concesiune a gazelor în comuna Bârla, încheiat în iulie 2011, cu o durată de 49 de ani, prevedea realizarea unor investiții minime de 1,085 milioane euro fără TVA în primele 12 luni de derulare, penalitățile fiind similare celor prevăzute în primul contract. În iulie 2013, Tehnologica Radion a informat Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri că este „în imposibilitatea de a începe investițiile” și a cerut încetarea contractului de concesiune și deblocare scrisorilor de garanție bancară pentru garantarea investițiilor asumate și a scrisorii de garanție bancară pentru plata redevenței. Ulterior, la data de 10 septembrie 2015, compania a anunțat reprezentanții ministerului că se află în insolvență, solicitând rezilierea contractului întrucât acesta nu mai este „fezabil”. O situție similară s-a constat și în cazul contractului pentru Lunca Corbului, încheiat în 18 iulie 2011, tot pe 49 de ani, cu investiții minime de 4,413 milioane lei, fără TVA (1,047 milioane euro), în primele 48 de luni și penalități similare celor din primele contracte în caz de nerealizare.Investițiile nu au fost realizate, iar echipei de control nu i s-au pus la dispoziție documente prin care societatea Tehnologica Radion ar fi solicitat încetarea sau rezilierea contractului de concesiune.