* OPCOM, înregistrat oficial ca RRM
ACER- Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei a aprobat vineri, 24 iulie 2015, primele cinci mecanisme de raportare înregistrate (RRM) conform REMIT, și anume: OMI-Polo Español S.A. (OMIE), OMIP – Pólo Português, S.G.M.R., S.A., Nord Pool Spot AS, Romanian gas and electricity market operator, OPCOM S.A și EFETnet B.V., comunică OPCOM.
În calitate de RRM, OPCOM poate raporta ofertele și tranzactiile, în numele unui participant la piață, către Agenție. Prima faza a raportării REMIT va începe la 7 octombrie 2015, reamintește OPCOM.
Participanții la piață au obligația să furnizeze ACER o evidență a tranzacțiilor, inclusiv a ordinelor de tranzacționare, de pe piețele angro de energie. Informațiile raportate includ datele precise de identificare a produse lor energetice angro cumpărate și vândute, prețul și cantitatea convenite, datele și momentele de executare, părțile la tranzacție și beneficiarii tranzacției, precum și alte informații relevante.
Totodată, participanții la piață trebuie să raporteze detaliile privind produsele energetice angro executate pe piețe organizate, incluzând ordinele corelate și necorelate, către agenție, prin piețele organizate vizate sau prin sisteme de corelare sau de raportare a ordinelor. Piața organizată în cadrul căreia a fost executat un produs energetic angro sau a fost plasat un ordin, la cererea unui participant la piață, va oferi un acord privind raportarea de date, potrivit Regulamentului UE nr. 1348/2014 al Comisiei din 17 decembrie 2014.
Cu scopul de a sprijini participanții la piață să-și îndeplinească obligațiile care le revin în temeiul REMIT și de a intra în procesul de raportare a datelor de tranzacționare, RRM OPCOM anunță că a dezvoltat o gamă de servicii dedicate pentru aceștia, și anume:
– furnizarea pentru participanții la piață a accesului la datele de tranzacționare, în formatele platformelor de tranzacționare OPCOM, pentru raportarea către ACER a ofertelor/ordinelor și tranzacțiilor;
– raportarea datelor (tranzacții și oferte/ordine) către ACER, incluzând: serviciul de raportare către ACER, inclusive evenimentele ciclului de viață al tranzacției după cum urmează: orice modificare a tranzacției va fi raportată ca “modify” în timp ce rezilierea unui contract va fi raportată “cancel”; accesul la datele transmise ACER; accesul la confirmările ACER;
– raportarea detaliilor contractelor încheiate înainte de 07.10.2015 incluzând: serviciul de raportare către ACER, inclusive evenimentele ciclului de viață al tranzacției; accesul la datele transmise ACER; accesul la confirmările ACER; acordul de raportare a datelor REMIT.
Potrivit OPCOM, încheierea Acordului de raportare a datelor REMIT este o condiție prealabilă pentru utilizarea serviciilor. Acest acord poate fi utilizat pentru a selecta furnizarea în formatul platformelor a datelor de tranzacționare, raportarea la ACER, precum și raportarea detaliilor contractelor care au fost încheiate anterior datei de 07.10.2015.