ELCEN a emis o somație, în cursul zilei de joi, către Compania Municipală Termoenergetica București SA, societate aflată în subordinea Primăriei Generale a Municipiului București, pentru plata, în termen de 15 zile, a sumei de 169.737.732,52 lei, care reprezintă contravaloarea energiei termice livrate de ELCEN către Termoenergetica în luna decembrie 2019. Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

În cazul în care Compania Municipală Termoenergetica nu va da curs somației de plată, ELCEN va proceda în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Civilă, pentru a solicita plata integrală a sumei datorate, se precizează într-un comunicat al MEEMA.
“Trebuie să recunosc că sunt profund dezamăgit de comportamentul Termoenergetica. Atunci când s-a semnat contractul dintre ELCEN și Termoenergetica, anul trecut, înainte să înceapă iarna, am crezut că Termoenergetica nu va repeta practicile falimentare ale RADET-ului, adică să beneficieze de energie termică fără să plătească facturile pe care s-au angajat să le plătească. ELCEN și-a îndeplinit angajamentul și a livrat energie termică în luna decembrie, iar bucureștenii nu au au avut de suferit din cauza ELCEN, ci doar din cauza rețelei de distribuție de căldură, administrate de Primăria Generală a Municipiului București, care a tot avut avarii, defecțiuni și tot felul de probleme. Acum, pe bună dreptate, ELCEN, cere plata pentru căldura furnizată, somând Termoenergetica să plătească factura în termen de 15 zile. Dacă Termoenergetica ignoră această somație, vom cesiona creanța ANAF-ului și sunt convins că ANAF știe să recupereze sumele restante”, a declarat Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri Virgil Popescu.