Electrica Furnizare explică, pe înțelesul clienților, discountul la factura de energie

Publicat pe Categorii Electrica si termica, Energie, Flux energetic
Prima Pagina Energie Electrica si termica Electrica Furnizare explică, pe înțelesul clienților, discountul la factura de energie

Clienţii Electrica Furnizare care au primit până la data de 28 ianuarie 2021 factura aferentă consumului efectuat în luna ianuarie vor regăsi reducerea aplicabilă intervalului 1 ianuarie – 28 ianuarie 2021 în cadrul primei facturi emise ulterior acestei date, precizează compania, potrivit Agerpres. Astfel, toate facturile emise lunar, începând cu data de 28 ianuarie 2021, vor conţine reducerea comercială menţionată.

Electrica Furnizare vine cu explicații, pe înțelesul clienților,  cu privire la reducerea comercială pe care o acordă, măsură menită să faciliteze accesul acestora în piața liberă prin acordarea timpului necesar pentru selecția ofertei potrivite.

Tuturor clienților Electrica Furnizare beneficiari ai serviciului universal li se va acorda o reducere comercială, aplicabilă în perioada 01.01.2021- 30.06.2021, până la momentul exprimării opțiunii pentru unul dintre produsele din piața concurențială. Reducerea este aplicată în mod nediscriminatoriu și reflectă diferența dintre prețul serviciului universal și prețul ofertei concurențiale celei mai mici, adică „Stabil 30”, se precizează în informarea Electrica Furnizare.

Se prezintă, totodată, modul în care Electrica Furnizare aplică reducerea comercială menționată de Ordinul ANRE Nr. 5 din 20.01.2021:

–        pentru clienții care au primit până la data de 28.01.2021 factura aferentă consumului efectuat în luna ianuarie, reducerea aplicabilă intervalului 01.01.2021-28.01.2021 se va regăsi în cadrul primei facturi emise ulterior acestei date;

–        toate facturile emise lunar, începând cu data de 28.01.2021, vor conține reducerea comercială menționată.

Modalitatea de acordare a reducerii este redată cu titlu de exemplu mai jos:

Denumire servicii facturate Perioada de facturare Cantitate facturată U.M. U.M. Preț unitar fără TVA
lei / U.M.)
Valoare fără TVA
(Lei)
Valoare TVA (lei)
Reducere com. Ord 171/2020, 5/2021 01.01.21 – 03.02.21 95 kWh -0,01030 -0,98 -0,19

Electrica Furnizare dă asigurări că va continua, și după data de 30.06.2021, să vină în întâmpinarea acestora cu facilități și informări care să garanteze un transfer ușor în piața concurențială.

Clienții Electrica Furnizare au, totodată, la dispoziție un proces simplificat de contractare datorită deciziei companiei de a solicita un singur document oficial din partea acestora: actul de identitate. Procedura este una facilă și în cazul clienților noi, pe lângă cartea de identitate fiind necesar doar un act de proprietate sau o declarație pe proprie răspundere.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

2 comentarii la “Electrica Furnizare explică, pe înțelesul clienților, discountul la factura de energie”

  1. De la 1 ianuarie a crescut pretul la energia activă cât și contribuția cogenetare care s-a menținut și in februarie cu toată reducerea de râs, ne cam mințiți!!!!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *