Evaluare internațională la CNE Cernavodă

Publicat pe Categorii Energie, Flux energetic, Hidro si nucleara
Prima Pagina Actual Flux energetic Evaluare internațională la CNE Cernavodă

O echipă internațională de experți în domeniul nuclear a evaluat SN Nuclearelectrica SA, în perioada 2-20 noiembrie 2015, în cadrul unei misiuni de evaluare a World Association of Nuclear Operators (“WANO”). Evaluarea, realizată la solicitarea SN Nuclearelectrica a relevat un nivel înalt de securitate nucleară la CNE Cernavodă.

Centrala-Nucleara-Cernavoda

“Securitatea nucleară este prioritatea absolută a CNE Cernavodă, iar activitățile noastre zilnice sunt realizate cu respectarea celor mai înalte standarde de securitate nucleară corelate cu o cultură solidă de securitate nucleară, programe eficiente de control și mentenanță, programe de investiții adaptate nevoilor centralei pentru a dezvolta și menține nivelul de securitate nucleară, programe de pregătire a personalului și un personal înalt specializat atât în zona de operare, cât și în sectoarele conexe și de suport. Suntem mândri să avem domenii de activitate unde nivelul de securitate nucleară este calificat ca excelent de către experți internaționali în domeniul nuclear”, a declarat Ionel Bucur, Director CNE Cernavodă.

Zone de activitate ale centralei au fost evaluate ca fiind printre cele mai bune la nivel global pe baza standardelor de evaluare la nivel de industrie nucleară internațională. Cernavoda va continua să își mențină și să își îmbunătățească rezultatele în operare pentru a respecta standardele de securitate nucleară aplicabile la nivel internațional.

“Prioritatea SN Nuclearelectrica SA este și va rămâne securitatea nucleară întrucât aceasta reprezintă baza tuturor celorlalte rezultate ale companiei, așadar angajamentul nostru în acest sens pe termen lung a determinat rezultatele așteptate. Faptul că suntem printre cele mai bune centrale nucleare din lume în ceea ce privește securitatea nucleară se datorează integral profesionalismului personalului. Confirmăm încă o dată că industria nucleară românească este un exemplu recunoscut de expertiză, responsabilitate, angajament, eficiență și profesionalism. Și suntem hotărâți să menținem aceste rezultate pentru ca dezvoltarea programului nuclear românesc este o componentă cheie a unui mix energetic echilibrat”, a afirmat Lulache, Director General SN Nuclearelectrica SA.

WANO este o organizație internațională non-profit înființată în 1989 de către operatorii de centrale nucleare la nivel global în vederea schimbului de informații și experiența în operare între organizațiile care operează unități nucleare comerciale. Membrii WANO operează 440 de unități nucleare în peste 30 de state la nivel global.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *