Evenimentele  pe energie a CNR-CME în 2016:  FOREN plus 15 conferințe și expoziții

Publicat pe Categorii Energie, Evenimente, Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Evenimentele  pe energie a CNR-CME în 2016:  FOREN plus 15 conferințe și expoziții

Cel mai important eveniment pe care îl va organiza Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME) în anul 2016 va fi Forumul Regional al Energiei – FOREN 2016, cu tema : „Energie sigura si sustenabila pentru regiune”, care se va desfasura în perioada 12-16 iunie 2016, la Costinești. Programul Tehnic este complex: 5 sesiuni de comunicări științifice; Ziua Regională a Energiei; 2 Keynote Addresses; Trilema Energetică; 4 mese rotunde la nivel de forum; 3 workshop-uri la nivel de Forum; 20 mese rotunde la nivel de corporație; Expoziție internațională cu peste 60 de standuri.

foren

Începând cu ediția din 2012, FOREN fost desemnat de către Secretariatul Central al Consiliului Mondial al Energiei de la Londra drept Forumul oficial al energiei pentru regiunea Europei Centrale și de Est.

În 2016,  Asociația CNR-CME organizează alte 15 evenimente stiințifice și expoziționale de mare importanță pe plan naţional şi regional, din care menționăm: Masa Rotundă “Aspecte privind dezvoltarea cooperării în domeniul energiei între România şi Republica Moldova”; conferinţele: Declaraţia Consiliului Mondial al Energiei la COP 21, Paris. Acţiuni de solidaritate la nivel naţional şi regional pentru implementarea concluziilor, recomandărilor etc. stabilite de participanţii la COP 21”, Creşterea eficienţei energetice la utilizatori”, “Sectorul energiei în România în contextul Strategiei UE a Dunării”, “Descoperiri de petrol și gaze în Marea Neagră”, “Crearea Uniunii Energetice Europene; lansarea a 3 rapoarte ale CME: „World Energy Trilemma 2015”, “World Energy Perspective 2015”; “Global Electricity Initiative 2015” s.a precum și prima editie a “Galei Premiilor CNR-CME de Excelență în Energie”.

Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei organizează joi, 28 ianuarie 2016, Adunarea Generală a membrilor Asociaţiei CNR-CME.

La lucrările Adunării Generale, au fost invitați să participe reprezentanţii celor mai importante companii, societăți naționale și societăţi comerciale din domeniul energiei (energie electrică, petrol, gaze, cărbune, regenerabile) și din domeniul producerii şi furnizării de echipamente şi servicii pentru sectorul energie – membri colectivi și  individuali ai CNR-CME, precum şi invitați de onoare, reprezentanți ai unor companii de prestigiu din domeniul energetic, institute de cercetare, universități, organizații nonguvernamentale, instituții și organisme oficiale.

Pe agenda Adunării Generale figurează: Raportul Consiliului Director CNR-CME privind activitatea desfășurată pe anul 2015; Planul de activitate pe anul 2016; Alegerea Consiliului Director pentru perioada 2016-2019; Adoptarea Hotărârii Adunării Generale.

 

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *